-
Cupa României: ”U” Cluj – Oțelul, miercuri, 20:00, DGS 1
-
Cupa României: Metalul Buzău – Sepsi, miercuri, 20:00, DGS 2
Clujenii au marcat primii, prin Meriton Korenica (66 – penalty), după ce slovacul Jakub Hromada l-a faultat în careu pe Alibek Aliev. Rapid, care avea nevoie de victorie pentru a merge în sferturile de finală, a egalat prin Alexandru Paşcanu (88), cu şansă, după o minge pe care Alexandru Dobre nu a reuşit să o controleze.
- Din Grupa A, FC Argeş şi CFR Cluj, deţinătoarea trofeului, s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei României, în timp ce Rapid a părăsit competiţia.
Florin Prunea, după ce Rapid a fost eliminată din Cupa României: ”Penalty clar”. Hromada, vinovat
Rapid a început să pună presiune pe careul advers doar după adversarii au deschis scorul. Giuleștenii au mai avut câteva ocazii pe final, pe lângă golul marcat, dar nu au avut forța să întoarcă rezultatul.
Florin Prunea a analizat partida și consideră că momentul decisiv s-a petrecut la jumătatea reprizei secunde, în careul oaspeților, când Hromada a avut o intervenție necontrolată asupra lui Aliev și centralul a indicat punctul cu var.
Fostul portar susține că, în cazul în care nu exista acea eroare și CFR nu marca, trupa lui Costel Gâlcă putea da lovitura pe final.
”Au fost la mâna lor. În repriza a doua, Rapid a fost mai bună. A venit această greșeală (n.r. faultul lui Hromada), să dai din spate… Penalty clar! E greșeală mare! Era 0-0, te duci până la sfârșit și ai ocazia să marchezi și să te califici. În ultimul sfert de oră, Rapid chiar a jucat.
Mi-a lăsat impresia că Rapid și-a dorit mai mult să meargă mai departe. Dar nu s-a văzut pe teren, doar în ultimul sfert de oră. E un obiectiv ratat, nu au timp de plâns. Au un singur obiectiv acum, asta este”, a declarat Prunea, la emisiunea Fotbal Club.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
- Hromada, transferat de la Slavia Praga pentru 500.000 de euro, a adunat un gol în 19 partide în acest sezon la Rapid.
VIDEO Cristi Săpunaru și Florin Prunea, după CFR Cluj – Rapid 1-1
VIDEO Rezumat CFR Cluj – Rapid 1-1
Clasamentul Grupei A din Cupa României
Etichete: florin prunea , cfr cluj rapid , eliminare rapid , grupe cupa romaniei , jakub hromada
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăSe pregătește lovitura: PSV negociază transferul lui Dennis Man
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăLionel Messi și-a anunțat retragerea de la naționala Argentinei!
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăFederația Argentinei, reacție-fulger după ce Leo Messi s-a retras de la națională
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăMirel Rădoi pleacă de la Gaziantep alături de un român! Îi reziliază contractul după doar o lună: ”Cel mai slab”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login