-
Cupa României: Rapid – CFR, joi, 20:00, DGS 1
-
EFL Cup: Tottenham – Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Florentino Perez: ”Este greu de egalat 2024”
”Este un titlu de campion mondial şi sunt foarte mulţumit. Este un titlu foarte frumos pe care am fost foarte încântaţi să-l câştigăm”, a declarat Perez după victoria obţinută de Real Madrid în finala Cupei Intercontinentale de la Doha, în faţa formaţiei mexicane Pachuca (scor 3-0).
”Este greu de egalat 2024, vom lupta pentru a continua să obţinem titluri, dar este adevărat că a fost un an foarte important. În acest sezon am obţinut două titluri şi trebuie să continuăm cu ce a mai rămas”, a adăugat el.
Florentino Perez şi-a lăudat echipa şi pe antrenorul Carlo Ancelotti, care a devenit cel mai de succes tehnician din istoria clubului, cu un total de 15 trofee, depăşindu-l pe Miguel Munoz.
”Cel mai important este să ai o echipă bună şi un antrenor bun. Avem ambiţia de a continua să câştigăm”, a mai spus preşedintele clubului spaniol, potrivit Agerpres.
Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa formaţiei Pachuca prin golurile marcate de Kylian Mbappe (37), Rodrygo (53) şi Vinicius Junior (84 – penalty), în finala Cupei Intercontinentale, disputată pe Lusail Stadium din Doha.
Etichete: real madrid , florentino perez , pachuca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMourinho i-a certat pe jurnaliști, imediat după Barcelona – Real Madrid: ”Niciunul”. Pe cine a lăudat: ”Incredibil”
Real Madrid a învins-o pe Barcelona, scor 2-1, în cadrul derby-ului din etapa a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFlorin Prunea e sigur: a rămas un singur loc de play-off! ”Cinci echipe se știu”
Florin Prunea (58 de ani) crede că mai e un singur loc de play-off...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGică Craioveanu a spus-o direct, după Barcelona – Real Madrid: ”Crede că va fi Balonul de Aur, dar îi zicem noi că nu va fi”
Barcelona a cedat, scor 1-2, în fața lui Real Madrid, în primul ”El Clasico”...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDat ca și plecat, a intrat neașteptat în Barcelona – Real Madrid și a fost cel mai slab de pe teren
Barcelona a pierdut pe teren propriu în El Clasico, 1-2 în fața lui Real...
De admin

You must be logged in to post a comment Login