Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Unul dintre cei mai importanţi jucători de la FCSB din ultimii ani urmează să plece de la echipă în următoarele zile. Oficialul grupării bucureştene a dezvăluit că există o înţelgere şi că mutarea este aproape de perfectare.â
Fosta campioană a României a pierdut clar amicalul cu Union SG, 0-4, iar printre fotbaliştii trimişi în teren de Marius Baciu nu s-a numărat şi Mihai Lixandru.
Mihai Lixandru pleacă de la FCSB! Mihai Stoica a făcut anunţul
Mijlocaşul central, care a fost scos la vânzare de Gigi Becali, public, are o propunere din ţările arabe şi urmează să facă trecerea de la gruparea bucureşteană către o nouă echipă. Mihai Stoica a vorbit despre decizia luată de a nu-l folosi în amicalul cu Union SG.
“Lixandru pleacă. Are o înțelegere cu o echipă din zona Golfului. Nu a jucat azi. El a cerut să nu joace. Având exemplul Filip, care avea un contract pe masă, iar în ultimul joc și-a rupt ligamentele de la genunchi, bineînțeles că am ales ca el să nu joace”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport.
FCSB debutează în noul sezon contra celor de la FC Argeş
Pentru FCSB timpul începe să fie din ce în ce mai scurt, asta pentru că trupa bucureşteană va juca pe 17 iulie în prima partidă a noului sezon, cu FC Argeş, pe teren propriu. După o să urmeze duelul contra celor de la Auda, în turul 2 de preliminarii Conference League.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăIgnorat de FCSB, a plecat pentru 700.000 € și acum ”a câștigat la loterie”
La începutul lui 2026, FC Argeș l-a vândut pe Caio Ferreira (25 de ani)...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCâți ani de închisoare riscă Jesus Owono, după lovitura care a produs moartea lui Jesus de Miguel
Marți, 3 noiembrie, Tenerife a anunțat moartea lui Jesus de Miguel (30 de ani). ...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăWTA n-a avut dubii, după ce Sorana Cîrstea a luptat 3 ore și 13 minute pentru calificare! Cine e următoarea adversară
Sorana Cîrstea (36 de ani, 15 WTA) s-a calificat în turul doi la WTA...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRobert Niță face parte din conducerea Rapidului! Funcția importantă pe care o ocupă
Robert Niță (49 de ani) face parte, oficial, din conducerea celor de la Rapid!...
De admin

You must be logged in to post a comment Login