-
Champions League: Brugge – Aston Villa, miercuri, 19:45, DGS 1
-
Champions League: Inter – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1
FK IMT Novi Belgrad – Farul Constanța 1-0 (1-2 la general), în turul 2 din UEFA Youth League
Dobrogenii, câștigători ai Ligii de Tineret 2023/2024, reprezintă România în competiția europeană dedicată celor mai buni tineri jucători de pe continent. Unicul gol al partidei desfășurate la Loznica a fost înscris de Milos Jovic, în minutul 60.
În prima manșă, Farul s-a impus cu scorul de 2-0, iar scorul de la general i-a avantajat pe constănțeni, în ceea ce privește calificarea în turul următor al competiției.
La Loznica, Farul a evoluat în formula: David Cristian Barbu – Mario Aioanei, Ionuţ Cercel, John Dumitra, Gabriel Munteanu – Ianis Podoleanu, Luca Banu – Ianis Avramescu (Iustin Doicaru, 65), Alexandru Stoian (Cristian Sima, 65), Constantin Băsceanu (Alexandru Marchidan, 83) – Alin Cocoş (Dan Nechifor, 65).
Farul va juca în turul al treilea al Youth League cu Lokomotiva Zagreb (Croaţia), care a trecut de Dinamo Minsk (Belarus), după 2-1 şi 0-0, potrivit Agerpres.
Calendarul competiției UEFA Youth League
Competiția prevede trei tururi eliminatorii, în dublă manșă, care vor oferi în final 10 echipe calificate în 16-imile competiției. Farul a intrat în joc din turul 2.
Pe traseul Champions League, adaptat formatului nou de la seniori în această competiție, vor exista 36 de echipe de tineret ale cluburilor din faza ligii, care înlocuiește tradiționala fază a grupelor. Se va juca pe noul model Champions League de la seniori, dar cu 22 de echipe calificate spre 16-imile competiției.
Din 16-imi se va juca în sistem eliminatoriu, dar într-o singură manșă. Până când se ajunge la doar 4 echipe în competiție, iar de aici încolo se va organiza un turneu Final Four, cu semifinale și finală, găzduit pe teren neutru, potrivit FRF.
Iată calendarul fazelor rămase de disputat:
Traseul UEFA Champions League: faza ligii
- Meciul 5: 26/27 noiembrie
- Meciul 6: 10/11 decembrie
Traseul Campioanelor
- Turul 3, tur: 27 noiembrie
- Turul 3, retur: 11 decembrie
Primăvara UEFA Youth league
- 16-imi: 11/12 februarie 2025
- Optimi de finală: 4/5 martie 2025
- Sferturi de finală: 1/2 aprilie 2025
- Semifinale: 25 aprilie 2025
- Finală: 28 aprilie 2025
Etichete: farul , uefa youth league , calificare farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmă“Putem trece de baraj?” Ionuţ Lupescu ştie de ce are nevoie România pentru a se califica la World Cup 2026
Ionuţ Lupescu ştie de ce are nevoie România pentru a se califica la World...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăCine câștigă competiția motoarelor
folosesc motoare Mercedes au suferit câteva abandonuri cauzate de părți ale unității de putere....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 54 de minute în urmăMihai Stoica propune o schimbare majoră la naţională. Cei doi jucători ceruţi în lotul “tricolorilor”
Mihai Stoica a propus o schimbare majoră la echipa naţională. Preşedintele Consiliului de Administraţie...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 54 de minute în urmăRonaldo s-a „energizat” și a aprins internetul: de la „Beți apă!” la imaginile „deloc flatante”
Un clip cu Cristiano Ronaldo, alături de compatriotul João Félix, înaintea unui meci jucat...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login