-
Liga Națională, baschet: U-BT Cluj-Napoca – SCMU Craiova, miercuri, 19:00, DGS 3
-
Finala Europa League: Freiburg – Aston Villa, miercuri, 22:00, DGS 1
Trupa lui Zeljko Kopic așteaptă să își afle adversara din finala barajului pentru cupele europene, dar până atunci rămâne în conflict deschis cu fanii echipei, în continuare extrem de furioși după schimbarea siglei.
Fanii lui Dinamo continuă protestul și la barajul UEFA Conference League, cu FC Botoșani sau FCSB
Cu mai bine de o săptămână până la marele meci, cei din galeria lui Dinamo au transmis că vor continua protestul împotriva conducerii și că vor repeta inițiativa de la meciul cu CFR Cluj, scor 0-0.
„Astăzi, 20 mai 2026, s-a confirmat când și unde vom juca meciul de baraj pentru calificarea în Conference League. Astfel, acest meci va avea loc vineri, 29 mai 2026, pe stadionul Arcul de Triumf, și va fi jucat împotriva câștigătoarei dintre FCSB și FC Botoșani.
Peluza Cătălin Hîldan va menține protestul împotriva noii sigle a clubului nostru exact ca la meciul cu CFR Cluj. Astfel, vom intra tot în minutul 10 al partidei.
Cine vine în peluză trebuie să se supună acestor reguli pentru a asigura o constanță și o poziție fermă față de problemele legate de identitatea vizuală a lui Dinamo”, a transmis Peluza Cătălin Hîldan.
Meciul FCSB – FC Botoșani se joacă duminică, de la 24 mai, de la 20:30, și va putea fi urmărit în direct pe Digi Sport 1, site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații DIGI România aflați pe teritoriul țării. De asemenea, finala barajului va fi în direct tot la Digi Sport.
Cum arată noua siglă a lui Dinamo, care a stârnit revoltă printre fanii echipei
Galerie Foto
Dinamo încearcă să ajungă la un consens cu fanii, în privința siglei
În urma protestelor manifestate în mai multe feluri, reprezentanții suporterilor lui Dinamo au avut o întâlnire cu cei din conducere, iar clubul a anunțat că încearcă să ajungă la un numitor comun cu privire la siglă.
„Reprezentanții suporterilor și oficialii clubului Dinamo s-au întâlnit si au convenit că procesul de rebranding era necesar pentru a obține independența față de terți.
Procesul de redefinire a noii identități vizuale va continua într-un grup de lucru mixt, iar în săptămânile următoare vor fi selectate agențiile cărora li se vor transmite caietele de sarcini.
Dorința comună este obținerea unei identități vizuale care să reprezinte istoria și idealurile clubului Dinamo și ale suporterilor săi”, a transmis Dinamo pe rețelele sociale.
Video cu rezumatul meciului Dinamo – CFR Cluj 0-0
Etichete: sigla dinamo , dinamo botosani , dinamo fcsb , uefa conference league , baraj europa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăDorinel Munteanu a răbufnit la adresa arbitrilor: ”Nepricepuți, n-au nicio treabă cu fotbalul!”
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăKosovarii au aflat pe cine vrea să transfere Gigi Becali la FCSB: ”Se potrivește”
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăFinal dramatic: Corona Brașov smulge egalul cu Rapid în ultimele secunde! Ce au arătat celelalte meciuri ale etapei
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăGuvernul României bagă 113.000.000€ într-un ”OZN”: ”Durata maximă a lucrărilor este de 48 de luni”
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login