Jannik Sinner, numărul 1 ATP, a vorbit despre cea mai mare provocare a carierei lui. Italianul a fost depistat pozitiv în urmă cu un an, iar în februarie, acesta a acceptat o suspendare până pe 4 mai, după ce a ajuns la un acord cu WADA.
Sinner va reveni pe terenul de tenis la turneul ATP Masters 1000 de la Roma, înainte de Roland Garros. Italianul a vorbit pentru presa din ţara sa despre suspendare şi despre tot ce a trăit în ultimele luni.
Jannik Sinner: „A trebuit să aleg răul mai mic”
Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul unu mondial, care execută o suspendare de trei luni pentru dopaj, a declarat într-un interviu difuzat sâmbătă că această sancţiune a fost „puţin nedreaptă”, recunoscând în acelaşi timp că „putea fi mult mai rău”, informează AFP.
„Am acceptat rapid (suspendarea de trei luni – n.red), chiar dacă nu am fost cu adevărat de acord”, a explicat Sinner într-un interviu acordat canalului de televiziune italian Sky Sport, citat de agerpres.ro.
Italianul, câştigătorul a trei titluri de Mare Şlem, a vorbit pentru prima dată de când a ajuns la un acord cu Agenţia Mondială Antidoping (WADA/AMA), la începutul lunii februarie, pentru o suspendare de trei luni, care se va încheia pe 4 mai.
„A trebuit să aleg răul mai mic şi cred că asta am făcut. Ceea ce trăiesc este puţin nedrept, dar, dacă privim lucrurile, putea fi mult mai rău, putea fi şi mai nedrept”, a continuat el.
Jannik Sinner va reveni la ATP Masters 1000 de la Roma
„Odată ce am luat această decizie, mi-a luat puţin timp să mă regăsesc. S-au întâmplat şi alte lucruri, dincolo de această afacere, care nu au fost simple pentru mine. Voi avea nevoie de încă puţin timp să diger toate acestea, dar sunt aici. Abia aştept să mă întorc la Roma (pentru turneul ATP Masters 1000 din capitala Italiei, programat în perioada 7-18 mai – n.red)”, a adăugat jucătorul în vârstă de 23 de ani.
Testat pozitiv la clostebol în martie 2024, Sinner a explicat imediat prezenţa acestui anabolizant în probele care i-au fost recoltate prin contaminare accidentală, în urma unui masaj efectuat de un membru al anturajului său.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe face Gigi Becali în fiecare zi la 02:00 dimineața: dezvăluirea patronului de la FCSB
Gigi Becali (68 de ani), patronul FCSB, a dezvăluit că își începe zilnic dimineața...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCorvinul Hunedoara – Rapid 0-0. Remiză albă la Petroșani. Ambele formații au avut ratări uriașe
Corvinul Hunedoara și Rapid au remizat, scor 0-0, în meciul din etapa a doua...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAS Roma – Cagliari 4-2 / Sassuolo – Lazio 2-6. SHOW în Serie A! S-a schimbat liderul
Marți, 27 octombrie, în direct pe canalele Digi Sport, etapa cu numărul 9 din Serie...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSurpriză pentru Ianis Hagi de la Marseille: vestea anunțată de francezi
Ianis Hagi (28 de ani) s-a înțeles cu Marseille, după cum a transmis deja...
De admin

You must be logged in to post a comment Login