
Echipa națională a suferit cea mai drastică înfrângere din mandatul lui Mircea Lucescu. După 0-1 cu Bosnia și 1-2 cu Austria, în preliminariile CM 2026, acum Stanciu & Co au cedat la scor de forfait în meciul de pregătire împotriva Canadei.
Lucescu a încercat să minimalizeze eşecul la scor
Totuşi, chiar dacă insuccesul a fost unul fără drept de apel, Mircea Lucescu nu a părut deloc afectat, ba chiar şi-a lăudat fotbaliştii pentru felul în care au evoluat în faţa unei echipe deja calificate la Cupa Mondială din vara anului viitor.
„Rezultatul a fost înşelător, nu sunt nemulțumit de jocul practicat. Astea se întâmplă, marți nu va fi la fel, nu e de spălat (n.r. o ruşine) este un meci de pregătire. Am ținut să văd jucătorii care s-au reîntors în formula de echipă, am încercat să dau și altora șanse, nu am tratat meciul ca să verificăm ceea ce am lucrat.
Lipsă de marcaj la primul gol, e vorba și de respectul pentru indicațiile de joc, o greșeală incredibilă nu poți în zona centrală să te joci acolo, poate putea să o facă dacă era în lateral (despre gafa lui Moldovan).
A fost prea relaxat pesemne gândul lor este la meciul de miercuri, am întâlnit o echipă mai agresivă decât noi, mai puternică fizic, raportul de faulturi este net în favoarea lor”, a fost declaraţia selecţionerului imediat după ultimul fluier al meciului împotriva Canadei.
Mircea Lucescu aşteaptă revanşa marţi, în Cipru
Naţionala nu are mult timp să îşi lingă rănile. Marţi are meci oficial în Cipru, în faţa unei echipe pe care a bătut-o în vară cu 2-0 pe Arena Naţională.
„Golurile au venit în urma unor situații care puteau fi altfel interpretate. Sunt jucători mai buni decât ai noștri, joacă la echipe de înalt nivel, am făcut o bună partidă, dacă scoatem golurile din context am jucat bine.
Nu fac mare caz de toate astea. Cei care au stat la originea acelor goluri știu ce au făcut. Le-am dat posibilitatea să facă 4-5 contraatacuri. În primul rând trebuie ca jucătorii să fie titulari la echipele de club.
Ce atacant să mai iau ? Îmi dai tu unul ?(n.r. către reporter)”, a mai adăugat tehnicianul în vârstă de 80 de ani.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSecretul lui Victor Pițurcă: ce alimente nu mănâncă la 70 de ani!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover La 70 de ani,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăTatăl lui Lamine Yamal nu va fi în tribune la finala Cupei Mondiale. Motivul îngrijorător din spate
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Lamine Yamal și colegii...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAtacantul de 77.000.000 de euro a fost propus la Barcelona!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Barcelona s-a despărțit în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPanică în New York înainte de finala Cupei Mondiale. Locuitorii, îndemnați să stea în casă sau să poarte măști
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Oraşul New York a...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login