-
SuperLiga: Universitatea Craiova – U Cluj, duminică, 20:30, DGS 1
-
La Liga: Barcelona – Betis, duminică, 22:15, DGS 2
Dacă în vârful clasamentului o nou-promovată a câștigat titlul, și la coada acestuia s-a întâmplat ceva remarcabil, deși e vorba de o contraperformanță.
Winterthur a retrogradat în Elveția, după 100 de goluri primite
Concret, Winterthur a jucat pe teren propriu ultimul meci al sezonului, cu Luzern, și a pierdut la scor de neprezentare, 0-3.
Echipa era deja retrogradată, însă în urma celor trei goluri primite a ajuns la o cifră rotundă, 100 de goluri încasate tot sezonul.
Winterthur nu mai avea șanse să evite retrogradarea directă, dar acum a devenit echipa cu cea mai slabă apărare din istoria campionatului Elveției.
O altă statistică rușinoasă pentru Winterthur este că nu a reușit niciodată în cele 38 de meciuri jucate să păstreze propria poartă intactă.
Per total, Winterthur a încheiat cu un bilanț de cinci victorii, opt remize și 25 de înfrângeri, cu un golaveraj de -56, și va juca în al doilea eșalon în sezonul următor, pentru prima dată după șase ani.
Thun a câștigat titlul în Elveția
Cealaltă poveste din sezonul actual în Elveția este de-a dreptul impresionantă. Thun a reușit să devină campioană, deși avea statutul de nou-promovată.
Echipa venită din al doilea eșalon a avut un parcurs total neașteptat, cu 24 de victorii, două remize și nouă eșecuri, și a reușit să cucerească titlul încă din etapa 35, cu trei runde înainte de final.
Nu numai că Thun a terminat pe primul loc, dar este și primul trofeu pentru clubul înființat în 1898. Echipa mai fusese aproape de titlu în 2005, când a încheiat pe locul 2.
Thun a ridicat trofeul de campioană în penultima etapă, pe teren propriu, după un neverosimil 3-8 cu Young Boys Berna, într-un meci care nu mai conta pentru echipa gazdă.
La Thun evoluează doi jucători cunscuți în fotbalul românesc, ambii trecuți pe la Rapid. Este vorba de Mattias Kait (27 de ani) și Brighton Labeau (30 de ani).
În ultima etapă, Thun va merge tocmai pe terenul echipei pe care a lăsat-o pe locul doi, St. Gallen.
Thun va juca, așadar, în preliminariile UEFA Champions League în sezonul următor, și are șansa să evolueze pentru prima dată în faza finală a celei mai tari competiții intercluburi din lume.
Meciurile din UEFA Champions League pot fi urmărite în direct, până în anul 2031, pe canalele Digi Sport, site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații DIGI România aflați pe teritoriul țării.
Clasamentul final al play-outului din Elveția
Etichete: retrogradare , elvetia , winterthur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 secunde în urmăLovitură după lovitură la CFR Cluj! Ioan Varga: ”7-8 jucători de top”
SuperLiga: Universitatea Craiova – U Cluj, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 15 secunde în urmăCristi Chivu, în zi de sărbătoare! Imagini spectaculoase cu miile de fani care au blocat autocarul lui Inter
SuperLiga: Universitatea Craiova – U Cluj, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 secunde în urmăEtapa a 37-a din Italia: Inter – Verona 0-0, ACUM, DGS 1 / Roma – Lazio 2-0 / Juventus – Fiorentina 0-2 / Genoa – Milan 1-2
SuperLiga: Universitatea Craiova – U Cluj, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 21 de secunde în urmăFCSB, vești proaste în cazul lui Elias Charalambous: ”Nu am niciun semnal că va reveni”
SuperLiga: Universitatea Craiova – U Cluj, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login