Dinamo forţează transferul unui jucător din Liga 1. Zeljko Kopic a pus ochii pe fundaşul titular al celor de la Petrolul, anume Ricardinho.
Oficialii lui Dinamo se pregătesc pentru sezonul viitor. Cristi Mihai şi Mihai Butean mai sunt pe lista „câinilor”, în vederea unor transferuri pentru stagiunea următoare.
Dinamo forţează transferul unui jucător din Liga 1
Ricardinho a devenit din nou o ţintă pentru Dinamo, notează gsp.ro. Fundaşul dreapta a mai fost dorit de „câini” şi în iarna lui 2022, cât şi în vara trecută, însă cele două părţi nu au ajuns la o înţelegere.
Ricardinho este un jucător experimentat, fiind titular de bază la Petrolul. Fundaşul de 31 de ani are peste 200 de meciuri bifate în Liga 1, la Voluntari şi la Petrolul.
Oficialii lui Dinamo vor să profite de problemele financiare cu care se confruntă cei de la Petrolul şi vor forţa transferul fundaşului, în vară.
Zeljko Kopic vrea un nou fundaş dreapta în echipa sa, în contextul în care Cristi Costin se va despărţi de echipă la finalul sezonului, atunci când contractul îi va expira. Nici Maxime Sivis, fundaşul dreapta titular de la Dinamo, nu a impresionat în această stagiune, având viitorul incert.
Ricardinho a ajuns în fotbalul românesc în vara lui 2018, atunci când s-a despărţit de Gil Vicente şi a semnat cu Voluntari. În 2024, lusitanul a semnat cu Petrolul, formaţie pentru care a bifat 33 de meciuri, în actuala stagiune.
Gigi Becali, reacţie acidă pentru Andrei Nicolescu după interesul lui Dinamo pentru Alexandru Musi
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a vorbit despre interesul celor de la Dinamo pentru Alexandru Musi. La finalul victoriei în faţa lui U Cluj, patronul roş-albaştrilor a declarat că Musi nu va mai continua la echipa sa, fiind nemulţumit de prestaţiile tânărului de 20 de ani.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăSe montează peluză mobilă la un stadion din SuperLiga! Anunțul președintelui: „Avem termen un an”
Potrivit regulamentului în vigoare, Csikszereda nu mai avea voie să joace pe stadionul propriu în sezonul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăSporting – Academica Viseu 0-1, ACUM, în direct la Digi Sport 2
Sporting Lisabona primește vizita nou-promovatei Academica Viseu în etapa cu numărul nouă din campionatul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăKylian Mbappe a intrat în istorie, după ce a marcat în Barcelona – Real Madrid! Borna atinsă de francez
Kylian Mbappe (27 de ani) a deschis scorul în ”El Clasico”, în minutul 41...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăA ”tras” fără avertisment! De nicăieri, Gigi Becali a luat la țintă un jucător: ”Ce, e mare fotbalist? Nu-mi plac ăștia”
Gigi Becali a avut o intervenție telefonică în direct la Digi Sport, la scurt...
De admin

You must be logged in to post a comment Login