
Dennis Politic este unul dintre cei mai doriţi jucători de către Gigi Becali în această perioadă de mercată. Latifundiarul din Pipera a făcut mai multe oferte conducerii lui Dinamo, dar cele două părţi nu s-au înţeles momentan.
Dennis Politic ar accepta transferul la FCSB
Dennis Politic ar accepta mutarea la FCSB, conform gsp.ro. Ultima ofertă a lui Gigi Becali pentru mijlocaşul celor de la Dinamo este de 700.000 de euro plus Alexandru Musi. Cluburile nu s-au înţeles până acum şi nu au existat negocieri directe între FCSB și Dennis Politic, însă jucătorul și-ar fi exprimat deja punctul de vedere. Sursa citată spune că Politic este de acord cu un transfer la FCSB. Ar fi încântat de o mutare la campioană, pentru că ar încasa un salariu mai mare decât la Dinamo și ar evolua în cupele europene.
În acest moment, Dennis Politic primeşte 8000 de euro lunar la Dinamo, echipă cu care mai are contract două sezoane. Până să parafeze contractul cu Politic, Gigi Becali a bifat alte două mutări pe piaţa transferurilor. I-a ads pe Daniel Graovac, liber de contract după despărțirea de CFR Cluj, și Denis Alibec, la final de contract cu Farul. Primul a fost deja prezentat oficial la FCSB.
Daniel Graovac, prezentat oficial la FCSB
Daniel Graovac este noul jucător al FCSB. Fundaşul care a evoluat în stagiunea precedentă la CFR Cluj va ajunge în lotul lui Elias Charalambous în iunie, când campionii vor începe pregătirea noului sezon. „Campionii României anunță că Daniel Graovac este noul jucător al echipei noastre.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăA venit anunțul federației, la 24 de ore după acuzațiile „înfiorătoare” de la Cupa Mondială
Media: Digi Sport Special, sâmbătă, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăGabi Torje ”a devenit” reporter și și-a unit forțele cu Steliano Filip și cu Claudiu Keșeru pentru o cauză nobilă
Media: Digi Sport Special, sâmbătă, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăSurpriză! Dan Șucu vrea să transfere din naționala Mexicului
Media: Digi Sport Special, sâmbătă, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăCum l-a numit Carlo Ancelotti pe Neymar, care a jucat doar 14 minute la Cupa Mondială pentru Brazilia
Media: Digi Sport Special, sâmbătă, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login