-
Europa League: Paksi – CFR Cluj, joi, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: Metaloglobus – ”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1
Curtea de Apel a pronunțat joi o decizie definitivă care anulează hotărârea tribunalului București din 26 septembrie 2024. Pretențiile petenților au fost respinse ca fiind nefondate. Anul trecut, timp de câteva luni, AMFB a funcționat cu o conducere provizorie. Se punea în discuție posibilitatea ca sezonul să fie dus la bun sfărșit, în condițiile în care existența asociației municipale ar fi trebuit luată de la 0.
Postul lui Marian Lumânare, președintele AMFB, a fost preluat cu titlu interimar de lideri de asociații județene din țară desemnați de FRF, iar activitatea a continuat pe București. Conform deciziei Curții de Apel, AMFB își continuă netulburată activitatea în forma actuală.
AFC Rapid, clubul care pretinde identitatea istorică a Rapidului, a vrut palmaresul de la Șucu
În spatele tentativei de dizolvare a AMFB au stat Horia Manoliu, președintele AFC Rapid, entitate ce a urmărit recuperarea identității Rapidului de la Dan Șucu, și Tudor Iacov, președinte al AS FC Progresul București. Ultimul e fratele lui Constantin Iacov, fostul patron al lui FC Național.
Parte accesorie în proces a fost acceptată la Curtea de Apel și FC Rapid 1923, clubul lui Dan Șucu, ce a intervenit în favoarea AMFB. Instanța de fond nu aprobase anterior solicitarea, cu toate că Rapidul din Superligă putea fi direct afectat în cazul unei hotărâri nefavorabile. AFC Rapid, club deținut de Manoliu, susține că are palmaresul Rapidului.
Manoliu a folosit decizia inițială pronunțată de Tribunalul București pentru a justifica faptul că AFC-ul este „adevăratul Rapid”.
„Rapid, adevăratul Rapid, a fost dezafiliat, afiliat și nu poți să-ți bați joc de un club cu o așa tradiție, să faci tot ce vrei doar pe interese. Totul a început în 2017, când toată frustrarea noastră a plecat după ce am promovat din liga a V-a în liga a IV-a și am pornit, conform actelor, de la zero. Apoi ne-am trezit în liga a IV-a cu echipe precum Steaua, Dinamo, Academia Rapid. Prin această decizie am demonstrat că suntem adevăratul Rapid!„, a spus Manoliu în septembrie 2024 pentru prosport.
Considerată o posibilă victimă a unui scenariu similar la nivel mult mai mare, Federația Română de Fotbal primește o veste bună în urma soluționării cazului AMFB. Patronul FCU Craiova, Adrian Mititelu, a spus în repetate rânduri că FRF funcționează ilegal și s-a arătat convins că structura va fi dizolvată de instanțele de judecată. Un astfel de deznodământ pare tot mai greu de imaginat în acest moment.
Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, în forma ei integrală
„Respinge exceptia lipsei capacitătii procesuale de folosintă a revizuentei, ca neîntemeiată. Admite cererea de revizuire. Anulează Decizia civilă nr. 2918A pronuntată la data de 26.09.2024 de Tribunalul Bucuresti – Sectia a III-a civilă în dosarul nr. 21229/303/2022, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din data de 05.12.2024 pronuntată de Tribunalul Bucuresti – Sectia a III-a civilă în dosarul nr. 21229/303/2022/a1.
În rejudecarea apelului: Respinge, ca nefondată, cererea de apel formulată de apelanta-petentă Asociaţia Fotbal Club Rapid Bucureşti, împotriva Sentinţei civile nr. 1829 din data de 15.03.2023 pronunţate de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 21229/303/2022, în contradictoriu cu intimaţii Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti şi Ministerul Public Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 şi intervenienţii forţaţi Oficiul Naţional de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor şi Ministerul Sportului, precum şi intervenienţii accesorii Asociaţia Fotbal Club Progresul Bucureşti si Fotbal Club Rapid 1923 S.A.
Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de către Fotbal Club Rapid 1923 SA în favoarea intimatei-pârâte Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti. Obligă intimata-apelantă-petentă Asociaţia Fotbal Club Rapid Bucureşti la plata către revizuenta-intimată-pârâtă Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti a sumei de 12.347,19 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată aferentei revizuirii, constând în taxă judiciară de timbru (150 de lei) si onorariu avoca?ial (12197,19 lei). Definitivă. Pronuntată astăzi, data de 10.07.2025, prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei”.
Etichete: rapid , palmares rapid , amfb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăVeste bună pentru Dinamo, la negocierile cu înlocuitorul lui Zeljko Kopic. Suma pe care trebuie să o plătească
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Dinamo a primit o veste bună, în pline...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăMihai Stoica a explicat tot, după ce Universitatea Craiova i-a “furat” jucătorul FCSB-ului: “M-a surprins”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Mihai Stoica a venit cu explicaţii, după ce...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăA fost luată decizia finală! Anunțul făcut de Casa Albă cu privire la vizele pentru jucătorii naționalei Iran
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Jucătorii lotului Iranului pentru Cupa Mondială au primit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe salariu va avea Zeljko Kopic la noua echipă. Diferenţă uriaşă faţă de cât încasa la Dinamo
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Zeljko Kopic (48 de ani) s-a despărţit de...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login