-
SuperLiga: Dinamo – FCSB, vineri, 20:30, DGS 1
-
UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1
Primul nume este al lui Geraldo Alves, portughezul care a jucat în România la FCSB, Petrolul și Astra Giurgiu. Fostul fundaș central este la Rapid din noiembrie 2023, dar până acum a lucrat doar în Academie.
Geraldo Alves, asistentul lui Daniel Pancu la Rapid
Daniel Pancu va alege și un preparator fizic și antrenorul a reconoscut că una dintre variante este Cristi Dragotă, alături de care a lucrat la CFR Cluj și care a fost până în această primăvară, până la numirea lui Gică Hagi în funcția de selecționer, și în staff-ul tehnic al echipei naționale.
”Ștețca (n.r. antrenorul cu portarii de la CFR Cluj) nu vine sigur, preparatorul, nu știu. M-am înțeles foarte bine cu el, am avut o pregătire foarte bună în iarnă.
Cred că suntem una dintre puținele, dacă nu singura echipă care nu a avut accidentări musculare, doar niște pubalgii apărute pe final.
Un om cu care mă potrivesc, a fost mult timp la echipa națională, de acum nu mai e, de când a venit Gică. Mai am și un om care a lucrat cu mine la Rapid și la Iași, iar între timp a ajuns pe la Șahtior, prin Arabia Saudită, iar acum este sub contract la Leganes, în Spania.
Fiind selecționer trei ani, lucrând cu staff-ul Federației… Am variantele mele. Mi s-au propus niște variante din Academie și m-am hotărât asupra unui nume din Academie, asupra unui antrenor, Geraldo Alves. Va veni și un al doilea preparator fizic din Academie”, a spus Daniel Pancu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
VIDEO Daniel Pancu la Fotbal Club
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Daniel Pancu a semnat un contract valabil doi ani cu Rapid
Imediat după oficializarea despărțirii de CFR Cluj, Daniel Pancu a fost prezentat drept noul antrenor al Rapidului, unde îl înlocuiește Costel Gâlcă.
Daniel Pancu a semnat un contract valabil doi ani cu Rapid și va câștiga în jur de 19.000 de euro pe lună.
Obiectivul lui Daniel Pancu în primul an de contract cu Rapid este intrarea în play-off, target atins de Rapid în fiecare dintre ultimele patru stagiuni.
Tehnicianul a admis că își dorește mai mult, chiar câștigarea campionatului cu Rapid, performanță pe care a reușit-o ca jucător în Giulești, în 1999.
În sezonul recent încheiat, Rapid a terminat în play-off pe locul cinci și va bifa un nou an fără participare în cupele europene, ceea ce a dus la despărțirea de antrenorul Costel Gâlcă, căruia i-a expirat contractul.
Etichete: geraldo alves , daniel pancu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBarcelona, victorie categorică cu Sevilla. Raphinha a marcat un hat-trick perfect şi a intrat în istorie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Echipa spaniolă FC Barcelona...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăOmul dorit de Gigi Becali la FCSB aşteaptă telefonul: „Cu drag! Aş putea lucra cu dânsul”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gigi Becali a anunţat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAssad Al-Hamlawi, aroganța supremă după Craiova – FCSB 5-0: „Fundașii lor dormeau”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Universitatea Craiova a făcut...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGestul făcut de Mihai Rotaru, după ce Universitatea Craiova a umilit-o pe FCSB. Ce a făcut pe marginea terenului
Mihai Rotaru, la finalul partidei Universitatea Craiova – FCSB 5-0/ Antena Sport Adaugă-ne ca...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login