Connect with us

Alte Sporturi

Daniel Pancu a învins-o pe Rapid și a dat declarația serii: ”Mi-a zis: ‘Mister, împușcă-mă‘”. Ce a spus despre titlu

  • Champions League: Arsenal – Atletico Madrid, marți, 22:00, DGS 1

  • Liga 2: Bihor Oradea – Chindia, marți, 17:30, DGS 1

Pentru ardeleni au marcat Luka Zahovic (min. 18) și Andrei Cordea (min. 35, penalty), în timp ce unicul gol al Rapidului l-a înscris Olimpiu Moruțan.

Daniel Pancu: ”Am comis-o și apoi am avut șansă. E în joc (n.r. titlul), spuneam că 1% mai avem șanse”

La finalul partidei, Daniel Pancu s-a arătat mulțumit de rezultatul final, chiar dacă a recunoscut că a echipa sa a făcut mai multe greșeli spre sfârșitul jocului. În plus, tehnicianul a dezvăluit, fără să dea numele, o discuție avută cu unul dintre titularii săi. 

Întrebat despre șansele la titlu, Daniel Pancu nu s-a ferit și a anunțat că Universitatea Craiova este aproape de a-și adjudeca trofeul. 

”Am comis-o și apoi am avut șansă. A avut și Popa câteva intervenții bune de tot. Suntem fericiți, o victorie mare și foarte importantă. Ne-am asigurat 99,9% locul patru, adică cel puțin un loc de baraj. Putem să spunem că scopul a fost să scoatem 3 puncte și le-am obținut. 

E în joc (n.r. titlul), spuneam că 1% mai avem șanse. Mai avem un joc cu Craiova, singura echipă pe care nu am învins-o. Nu i-am găsit, vedeți și voi că au multe posibilități. Sunt echipa care ar trebui să câștige campionatul la ce investiții au făcut. Mai e FCSB-ul, dar nu mai e pe partea asta de campionat. E abosult meritat poziția pe care o ocupă și cred că vor câștiga campionatul. 

Sunt convins că într-o zi ne vom întoarce (n.r. la Rapid).

Nu pot să mă controlez, am pretenții. Toate reacțiile mele de pe bancă vin în momentul în care îi spun cuiva ceva și apoi face invers, doar atunci mă manifest așa. Am pretenții. Mai devreme vorbeam cu un jucător și mi-a spus: ‘Mister, pune-mi toate greșelile pe video și împușcă-mă‘. Așa mi-a zis. Un titular mi-a zis, dar e oboseală mentală, e presiune și azi am făcut greșeli mari. 

În Europa se prelungește automat contractul. Cu jucătorii am o relație specială, chiar dacă par mai altfel. Îmi place și sperăm să terminăm campionatul într-un mod mai demn. Mai avem trei jocuri, sper să dăm două șuturi la poartă cu Craiova, două goluri și să câștigăm”, a spus Daniel Pancu. 

Clasamentul din play-off-ul SuperLigii

Captură de ecran 2026-05-04 223353
Clasamentul din SuperLiga, după etapa a 7-a din play-off / Foto: digisport.ro

Echipele de start pentru Rapid – CFR Cluj

Rapid (4-3-3): Aioani – Onea, Pașcanu, Kramer, Borza – Grameni, K. Keita, Christensen – Al. Dobre, Paraschiv, Talisson

  • Rezerve: Briciu, Șimonia – Ciobotariu, Todoran, Sălceanu, Moruțan, Hazrollaj, A. Șucu, Burmaz
  • Antrenor: Costel Gâlcă

CFR Cluj (4-2-3-1): M. Popa – Braun, Sinyan, Huja, Camora – Muhar, T. Keita – Cordea, Korenica, Biliboc – Zahovic

  • Rezerve: Vâlceanu, Kun, Abeid, M. Ilie, D. Djokovic, Perianu, Deac, A. Păun, Fică, Șfaiț, Gligor, Alibek Aliev
  • Antrenor: Daniel Pancu

Etichete: daniel pancu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi