-
SuperLiga: Corvinul – CFR Cluj, duminică, 21:30, DGS 1
-
SuperLiga: Oțelul Galați – Univ. Craiova, duminică, 18:30, DGS 1
Golul înscris de Karamoko (72), după assist-ul lui Hintsa, a marcat primul eșec al sezonului pentru giuleșteni. Cei doi dinamoviști care au colaborat la reușita de 3 puncte au fost introduși pe teren în repriza a doua.
Daniel Pancu, după Rapid – Dinamo 0-1: ”Aș putea să iau pastile”
În urma acestui succes, Dinamo a urcat, cel puțin provizoriu, pe prima poziție, cu 10 puncte, în timp ce Rapid ocupă locul 6, cu 8 puncte, dar mai poate fi depășită și de alte echipe până la finalul rundei.
Eliminat în startul reprizei secunde, după ce a avut o ieșire nervoasă la adresa centralului Horațiu Feșnic, Daniel Pancu a explicat ce s-a întâmplat în acele momente. Antrenorul giuleștenilor a oferit și declarația serii: ”Aș putea să iau pastile (n.r. pentru a nu mai fi atât de tensionat), să mă ia somnul pe bancă, dar nu voi lua niciodată”.
- În minutul 53, Pancu s-a enervat după ce Feșnic a oprit jocul în momentul în care Rapid era în atac, pentru ca Musi, întins pe gazon, să primească îngrijiri medicale.
VIDEO Momentul în care Daniel Pancu a fost eliminat în meciul Rapid – Dinamo
”Mingea a ajuns la Karamoko și s-a schimbat soarta jocului. Diferența în fotbal o fac golurile. Foarte multe ocazii am avut în aceste 5 etape. E imposibil să câștigi dacă nu marchezi. Matematică pură. Multe lucruri de care sunt mulțumit, aceleași probleme de lot. Pe Graovac l-am schimbat pentru că avea cartonaș galben, era expus.
Am pierdut nemeritat, un rezultat de egalitate era mai normal, mai echitabil. Am mare încredere în echipă, în potențialul ei și sunt convins că vom arăta din ce în ce mai bine. De azi înainte nu mai vorbesc despre arbitraj. Eu știu că doar dacă un jucător e lovit la cap e oprit jocul. Noi eram în atac… Să-mi cer scuze jucătorilor că nu am mai fost alături de ei?
Mi s-a părut că jucătorul de la Dinamo (n.r. Musi) a ieșit o dată și a intrat din nou să stea pe jos. Eu știu că doar la lovituri la cap se oprește jocul, dar nu e treaba mea, poate nu cunosc eu regulamentele… Aș putea să iau pastile (n.r. să nu mai fie tensionat), să mă ia somnul pe bancă. Nu e indicat, nu am luat niciodată și nici nu voi lua. Se întâmplă în astfel de jocuri, noi lucrăm mult la antrenamente finalizarea.
Daniel Pancu: ”Sunt multe antrenamente în care ajungem 10 contra 2 și avem o medie de un gol la 7-8 acțiuni”
Nu se văd încă traseele, sunt niște principii cu care se obișnuiesc. E o problemă de concentrare, lucrăm mult, dar tot puține goluri marcăm și la antrenamente. Sunt multe antrenamente în care ajungem 10 contra 2 și avem o medie de un gol la 7-8 acțiuni. Foarte puțin. Petrila s-a accidentat, el trebuia să intre în mod normal. Îl avem și pe Kamara accidentat.
Stojilkovic nu e pregătit să joace 90 de minute, dar l-am lăsat pentru că poate să inventeze ceva oricând. Ne-am gândit doar la victorie. Totul e istorie, sunt multe lucruri bune. Faptul că dominăm de maniera asta un adversar foarte bun ne dă o mare încredere pentru viitor. Publicul a fost fantastic, bravo lor, au cântat neîncetat.
Ne pare rău, urmează încă două derby-uri, ne revanșăm, mergem să câștigăm la Ploiești. Doi jucători ar trebui să mai vină, să nu mai avem probleme, să putem să schimbăm în mijlocul terenului, să nu mai jucăm fără fundaș stânga de meserie. Îi simt foarte mult lipsa lui Borza”, a spus Pancu.
VIDEO Rezumat Rapid – Dinamo 0-1
Clasamentul SuperLigii
Etichete: rapid dinamo , antrenor rapid , daniel pancu , eliminare pancu , etapa 5 superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDupă ce a refuzat să intre pe teren și a provocat scandal în Spania, și-a văzut visul îndeplinit!
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Unirea Slobozia...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăSurpriză de proporții la FCSB! Gigi Becali: ”Echipa asta stă în el”. A fost ”pe făraș” de multe ori și poate pleca în iarnă
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Unirea Slobozia...
De admin -
Alte Sporturi
/ 11 ore în urmăDupă Mohamed Salah, Trabzonspor a făcut un nou transfer spectaculos!
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Unirea Slobozia...
De admin -
Alte Sporturi
/ 11 ore în urmăAS Roma – Fiorentina 3-0, ACUM, Digi Sport 2. Gol marcat de lângă Radu Drăgușin
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Unirea Slobozia...
De admin

You must be logged in to post a comment Login