Connect with us

Alte Sporturi

Daniel Oprița, anunț pesimist despre obținerea dreptului de promovare pentru CSA Steaua

  • Media: Digi Sport Special, sâmbătă, 21:00, DGS 1

  • Media: Liga Digisport, sâmbătă, 18:00, DGS 1

În primele luni din an, în spațiul public s-a vorbit despre încercarea ”Militarilor” de a obține dreptul de promovare în SuperLiga

Daniel Oprița: ”La momentul ăsta nu am speranțe în privința promovării. Nu am auzit nimic până acum!

Au apărut informații potrivit cărora se fac demersuri pentru obținerea dreptului de promovare, ba chiar că a fost trimis la Senat de către Consiliul Concurenței un document prin care s-ar demonstra că un club de drept public poate fi considerat profesionist, deci poate juca în SuperLigă.

Cu toate acestea, Daniel Oprița, antrenorul ”militarilor”, a transmis că nu a primit nicio veste din partea șefilor clubului, care au încercat să lucreze la schimbarea formei de organizare.

”La momentul ăsta nu am speranțe. Nu am auzit nimic până acum. La momentul ăsta, la cum văd că se mișcă lucrurile nu știu dacă se va mișca ceva. Cel puțin nu sezonul ăsta! 

De asta spun că vom încerca să tratăm serios Cupa României. Am văzut exemplul Corvinului. Se poate, mai trebuie să ai și șansă. Spun că nu am speranțe, dar orice e posibil. Problema e că timpul trece, începe campionatul.

De asta am și decis să aduc jucători care își doresc foarte mult să se afirme. La Steaua e o rampă de lansare pentru ei. Lumea se uită, pot sări în ochi. Poate și asta să fie o motivație pentru ei. Condițiile, suporterii o să îi motiveze.”, a declarat Daniel Oprița.

Marius Lăcătuș, despre promovarea Stelei în SuperLigă: ”O așteptăm cu toții”

Steaua a promovat în Liga 2 în anul 2021 și de atunci se tot încearcă să se obțină dreptul a evolua SuperLigă dacă echipa va obține pe teren această peformanță. Totuși, toate încercările au eșuat până acum.

În acest context, Marius Lăcătuș a susținut că își dorește ca Steaua să promoveze cât mai repede în SuperLigă. De asemenea, fostul fotbalist a spus cum a ajuns pentru prima dată în Ghencea.

”(n.r. Așteptați promovarea) O așteptăm. Cu toții, cred, toți suporterii steliști, foștii jucători ai Stelei își doresc acest lucru. Să sperăm că va veni cât se poate de curând.

Asta cred că e o problemă. Este o întrebare pe care trebuie să le-o puneți celor din conducerea clubului, nu mie. Nu am ales eu clubul Steaua, clubul Steaua m-a ales pe mine, așa era pe vremuri și cred că așa e și acum.

Nici acum nu cred că sunt neapărat jucătorii cei care își aleg cluburile unde vor juca. Sigur, când ai mai multe alternative, îți poți alege, dar atunci nu erau așa multe alternative.

Bineînțeles că după discuția pe care am avut-o cu domnul (n.r. Ion) Alecsandrescu, m-am hotărât să ajung în curtea Stelei”, a declarat Marius Lăcătuș.

Etichete: csa steaua , liga 2 , daniel oprita , promovare steaua


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide