
-
Media: Digi Sport Special, duminică, 20:30, DGS 1
-
Minifotbal: Romania – Polonia, duminică, 21:40, DGS 1
Fundașul a deschis scorul în duelul cu Borussia Dortmund, iar după fluierul de final a început să plângă pe gazon.
Dani Carvajal este singurul jucător de la Real Madrid care a fost titular în șase finale de Champions League
Dani Carvajal a fost cel care a deschis scorul în finala de la Londra, din centrarea lui Toni Kroos, aflat la ultimul duel în tricoul lui Real Madrid. La final a început să plângă și a părut că, pentru o clipă, nu are putere nici să se bucure. Reușita lui a fost una care i-a surprins pe jurnaliști, în condițiile în care înaintea partidei se vorbea că singura lui misiune era să-l marcheze pe Karim Adeyemi.
„Știu că este un jucător foarte rapid și va trebui să fiu atent la el. Va fi un duel dificil, dar sunt pregătit pentru provocare”, a spus Dani Carvajal pentru jurnaliștii spanioli de la AS.
Dani Carvajal a intrat după acest meci în istoria lui Real Madrid pentru că este singurul fotbalist care a fost titular în șase finale de Champions League. Bellingham, Nacho, Rodrygo și Camavinga au avut prima experiență în ultimul act al acestei competiții europene, conform tribuna.com.
Real Madrid s-a impus cu 2-0 și a câștigat trofeul pentru a 15-a oară. Vinicius a fost cel care a risipit emoțiile în minutul 83 și a stabilit scorul final.
Echipe de start la Borussia Dortmund – Real Madrid
BORUSSIA DORTMUND: Kobel – Ryerson, Hummels, Schlotterbeck, Maatsen – Emre Can, Sabitzer – Sancho, Brandt, Adeyemi – Fullkrug
Rezerve: Meyer, Lotka, Ozcan, Nmecha, Haller, Reus, Wolf, Moukoko, Malen, Sule, Watjen, Bynoe-Gittens
Antrenor: Edin Terzic
REAL MADRID: Courtois – Carvajal, Nacho, Rüdiger, Mendy – Valverde, Kroos, Camavinga – Bellingham – Rodrygo, Vinícius
Rezerve: Lunin, Kepa – Militao, Alaba, Modric, Joselu, Vazquez, Tchouameni, Ceballos, Fran Garcia, Brahim, Guler
Antrenor: Carlo Ancelotti
VIDEO CU REZUMATUL PARTIDEI Borussia Dortmund – Real Madrid 0-2
Etichete: dani carvajal , dani carvajal real madrid , dani carvajal record
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Alte Sporturi
Antonio Conte, OUT de la Napoli. Cine îi va lua locul
Alte Sporturi
Antonio Conte, OUT de la Napoli. Cine îi va lua locul
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmă„Până luni avem antrenor!” CFR Cluj așteaptă răspunsul lui Edi Iordănescu! Anunțul lui Cadu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google CFR Cluj caută de zor antrenor pentru sezonul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăAntonio Conte, OUT de la Napoli. Cine îi va lua locul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Napoli a anunţat oficial joi plecarea, după două...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăAntonio Conte, OUT de la Napoli. Cine îi va lua locul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Napoli a anunţat oficial joi plecarea, după două...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăGata! Primul jucător care semnează cu FCSB. Anunțul lui Mihai Stoica: “Contract pe doi ani”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Florin Tănase a fost unul dintre jucătorii de...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login