-
Cupa României: Oțelul – Sepsi, marți, 20:00, DGS 1
-
Cupa României: CSM Reșița – Csikszereda, marți, 20:00, DGS 2
Marți dimineață, cei de la Tribuna au anunțat pe Twitter că numărul 10 al lui Chelsea, cumpărat în 2023 cu 70 de milioane de euro, a picat un test efectuat în octombrie.
Mykhaylo Mudryk ar fi fost prins dopat, susțin chiar ucrainenii
Potrivit primelor informații postate și pe site-ul sursei citate, o substanță interzisă a fost găsită în proba „A” a testului, iar în viitorul apropiat va fi analizată și proba „B”.
Conaționalii lui Mudryk l-au contactat atât pe fotbalist, cât și pe impresarul său, dar încă așteaptă un răspuns din partea acestora.
De altfel, Mudryk n-a mai prins lotul lui Chelsea de patru meciuri încoace. Motivul prezentat a fost „boală”, fără să fie specificate alte detalii.
Evident, dacă informațiile prezentate peste noapte de ucraineni se confirmă, Mudryk riscă o sancțiune de lungă durată.
Un caz de dopaj a șocat deja lumea fotbalului anul acesta
Amintim că, în februarie, Paul Pogba a primit 4 ani de suspendare, după ce i s-a depistat un nivel prea mare de testosteron.
Ulterior, a făcut apel la TAS, iar în urma deciziei a primit permisiunea să revină pe teren la începutul anului viitor, în ianuarie. Francezul își caută acum echipă, după ce Juventus a decis să renunțe la el.
Etichete: chelsea , dopaj , doping , mykhaylo mudryk
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăMarius Șumudică a surprins pe toată lumea, înainte de CFR Cluj – Dinamo
CFR Cluj se pregătește de duelul cu Dinamo, programat duminică, 25 octombrie, de la...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăMM Stoica a coborât din tribune, la finalul meciului FCSB – Rapid 4-1! Gesturile făcute de oficial
FCSB a trecut de Rapid cu scorul de 4-1, în derby-ul etapei cu numărul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăLaurențiu Reghecampf a spus ce s-a întâmplat cu Arnold Garita, schimbat în minutul 42 cu Rapid
Laurențiu Reghecampf (51 de ani) a dezvăluit motivul real pentru care l-a înlocuit pe...
De admin -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăOUT! Daniel Pancu a primit o mare lovitură la FCSB – Rapid 4-1
Deși a condus-o pe FCSB cu 1-0, Rapid s-a văzut surclasată până la final...
De admin

You must be logged in to post a comment Login