Connect with us

Alte Sporturi

Cum se apără oficialii Stelei după ce FRF a amendat clubul pentru neplata baremului de arbitri: ”De asta nu am putut plăti!”

Cum se apără oficialii Stelei după ce FRF a amendat clubul pentru neplata baremului de arbitri: ”De asta nu am putut plăti!”

Federația Română de Fotbal a anunțat marți, 24 septembrie, că Steaua București nu va fi programată la următoarele partide din divizia secundă, motivul fiind că ”militarii” nu au achitat baremurile de arbitraj și ale observatorilor.

După patru victorii și trei egaluri în cele șapte partide disputate, ”militarii” se clasează pe locul trei în Liga 2. Formația la cârma căreia se află Daniel Oprița a primit o penalizare de 1.400 de lei, pe lângă sancțiunea de neprogramare.

”În temeiul art. 83/12 din RD, clubul Steaua București se sancționează cu neprogramarea echipei Steaua București la jocurile oficiale următoare până la achitarea baremurilor de arbitraj și a observatorilor, delegat de joc și i se aplică penalitate sportivă de 1400 lei”, se arată în hotărârea FRF.

Andrei Cian, dezamăgit de regulamentul FRF

Andrei Cian, cel care ocupă poziția de șef al secției de fotbal al Steaua București, a explicat detaliile din spatele sancțiunii. De asemenea, acesta a spus că regulamentul FRF ar trebui schimbat, prin revizuirea procedurii de plată.

“Azi am făcut plata către toţi oficialii jocului, mai puțin către un observator care nu a descărcat nici până acum chitanța pentru barem în platforma e-factura. FRF ar trebui să revizuiască procedura de plată ținând cont de noile legi fiscale.

Observatorul respectiv ne-a tot zis că încarcă factura și am vrut să plătim totul în același timp. Acum, când ne-a spus că tot nu poate, am dispus plata pentru ceilalți oficiali. Dacă e să ne raportăm la legea fiscală, noi n-am fost în abatere, deoarece toate facturile sunt valabile până la 14 octombrie.

”Mâine va fi ridicată decizia”

La finalul meciului nu am putut plăti pentru că unul din arbitri nu avea contul bun. Noi tot timpul plătim baremurile în prima sau a doua zi după meci. De aceea spuneam că regulamentul FRF trebuie schimbat.

Dacă am meci sâmbătă, cam cum aş putea să plătesc prin virament în 30 de minute? E imposibil, n-am unde să fac treaba asta. Iar înainte de meci n-am voie ca instituție publică.

Am trimis documentele doveditoare, iar mâine va fi ridicată decizia de neprogramare”, a declarat Andrei Cian, pentru Fanatik.

Steaua București o va întâlni pe Csikszereda

În următoarea rundă, Steaua ar trebui să primească vizita celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc, care este ocupanta primei poziții, luni, 30 septembrie.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi