-
La Liga: Espanyol – Barcelona, sâmbătă, 22:00, DGS 1
-
Serie A: Juventus – Lecce, sâmbătă, 20:00, DGS 1
”Câinii” au mers direct la Aeroportul Otopeni de unde au zburat spre Antalya. Acolo își vor susține cantonamentul în perioada 3-12 ianuarie.
Zeljko Kopic: ”Vreau încă 3-4 transferuri”
La reunire, Zeljko Kopic a avut 29 de jucători sub comanda sa, singurul absent fiind portarul Devis Epassy, plecat la Cupa Africii pe Națiuni.
Printre fotbaliștii aflați la reunire se regăsesc și două nume noi: Valentin Țicu, prezentat vineri de alb-roșii, dar și Eissat Leam, un tânăr de perspectivă care va fi evaluat de staff. Tot un nume nou ar putea fi considerat și Codruț Sandu, portar care aparține de Dinamo. Cumpărat în vară de alb-roșii, acesta este împrumutat în Liga 2 la Corvinul, unde se va întoarce după acest cantonament.
Zeljko Kopic a susținut și un interviu în fața jurnaliștilor în care a anunțat că mai vrea încă 3-4 fotbaliști la Dinamo.
”Sărbătorile au fost ok. Am fost în Zagreb în această perioadă. Toate bune. Începem azi. Mergem în același loc, la același hotel ca anul trecut. Sper ca băieții să fie în formă bună, avem câteva probleme individuale. Pe 18 ianuarie jucăm cu U Cluj, trebuie să fim pregătiți.
Toată lumea știe că avem nevoie de transferuri. Este o perioadă foarte scurtă până la primul meci, știm ce poziții vrem să acoperim și aștept și eu transferuri. Vreau încă 3-4 transferuri”, a declarat Kopic.
Lotul celor de la Dinamo în cantonamentul din Antalya:
- Portari: Alexandru Roșca, Codruț Sandu, Mario Din-licaciu, Costin Ungureanu
- Fundași: Sivis, Ikoko, Boateng, Stoinov, Toader, Opruț, Țicu
- Mijlocași: Mărginean, Gnahore, Kyriakou, Licsandru, Cristi Mihai, Cârjan, Soare, Milanov, Bărbulescu
- Atacanți: Musi, Armstrong, Caragea, Leam Eissat, Soro, Pop, Perica, Karamoko, Mazilu
Dinamo a plecat în cantonamentul din Antalya
Galerie Foto
VIDEO Declarațiile de la aeroport ale lui Zeljko Kopic
Etichete: transferuri , zeljko kopic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăInter – Parma LIVE SCORE (19:00). Cristi Chivu își întâlnește fosta echipă
Inter – Parma, partida din etapa a șasea din Serie A, va fi în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReacție acidă în presa din Ungaria, după scandările fanilor dinamoviști de la meciul cu Sepsi: „S-a încheiat cu scandal”
Presa din Ungaria nu a trecut peste cele întâmplate la duelul dintre Sepsi și...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe spune Marica despre scenariul în care îi ia locul lui Burleanu la FRF: „Nu avem niciun viitor!”
Federația Română de Fotbal a fost condusă doar de doi oameni din 1990 și...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăE gata! A plecat de la FCSB, după ce Gheorghe Mustață i-a cerut demisia
Gheorghe Mustață i-a cerut demisia lui Alin Stoica de la FCSB. Liderul galeriei roș-albastre...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login