Dinamo pregătește deja strategia pentru noul sezon competitional. Chiar dacă nu au ieșit încă din insolvență și nu sunt siguri că vor putea participa în sezonul 2026/2027 al cupelor europene, dacă termină pe o poziție ce i-ar permite asta, ”câinii roșii” au reușit să-l transfere pe mijlocașul de 20 de ani al echipei UTA, Cristian Mihai.
Deși nu au anunțat suma de transfer, dinamoviștii nu l-au transferat pe gratis pe acesta.
El se va alătura la finalul sezonului competitional actual.

Cât a jucat Cristian Mihai la UTA
Format de clubul UTA Arad, Mihai a bifat peste 60 de partide pentru arădeni în principalele competiții interne, reușind un gol și un assist.
Cristian Mihai este, de asemenea, component al echipei naționale de tineret U21 a României, reușind un gol împotriva Portugaliei.
Contractul cu Dinamo se întinde pe o perioadă de 5 ani de zile, fiind valabil până în vara anului 2030.

Dinamo așteaptă ieșirea din insolvență
Dinamo București și Vasile Șiman se judecă pentru suma de un milion de euro pe care clubul i-ar datora-o fostului finanțator din România pentru transferul fostului fundaș din Ștefan cel Mare, Ionuț Șerban (29 de ani)
Problemele dintre Vasile Șiman și Dinamo nu s-au terminat, dar clubul a primit o veste bună. Luni, 5 mai, clubul s-a judecat din nou cu afaceristul la Tribunalul București, iar judecătorul a amânat pronunțarea.
Totuși, echipa lui Andrei Nicolescu a primit o veste bună, care le poate reda speranța că pot ajunge mai repede în cupele europene.
Despre situația de la club a vorbit și Andrei Nicolescu, care a spus că timpul este foarte important. Acesta i-a asigurat pe fani că se va face tot ce este nevoie pentru ca echipa să poată evolua în sezonul 2026/2027 al cupelor europene.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Alte Sporturi
Toate vedetele prezente la Balonul de Aur 2026
Alte Sporturi
Jérôme France a câștigat Trofeul Poiana Brașov 2026!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCum arată Dan Petrescu după ce a avut probleme medicale foarte grave: ”Doctorul a decis să iau pauză”
Fostul tehnician al celor de la CFR Cluj a fost prezent în tribune la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCornel Dinu îi sugerează lui Nuno Campos o schimbare în primul 11 la Dinamo: ”Mi se pare mult mai incisiv”
Dinamo și-a păstrat poziția de lider, dar prestația din ultima partidă a scos la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDecebal Rădulescu șterge pe jos cu vedeta Rapidului: ”Trebuie să se ducă, ce să caute?!”
Favorită în derby-ul în fața rivalei FCSB, Rapid a suferit o corecție dură pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăJérôme France a câștigat Trofeul Poiana Brașov 2026!
Tradiționalul traseu dintre Livada Poștei și Poiana Brașov a găzduit, în perioada 23–25 octombrie,...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login