Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Duelul dintre Rapid şi Universitatea Craiova, terminat la egalitate, 1-1, l-a făcut pe fostul jucător al giuleştenilor, Cristi Săpunaru, să aibă o reacţie acidă şi să critice unul dintre fotbaliştii transferaţi în această vară de către trupa bucureşteană.
Chec Bebel Doumbia a fost luat sub formă de împrumut de la Genoa şi Daniel Pancu s-a bazat pe tânărul mijlocaş central din primul minut inclusiv la duelul cu gruparea din Bănie.
Cristi Săpunaru a fost critic cu un jucător al Rapidului după egalul cu Universitatea Craiova
Prestaţia fotbalistului african nu a fost una care să-l mulţumească pe Cristi Săpunaru şi acesta din urmă nu s-a ferit de cuvinte în analiza făcută după finalul partidei.
„Doumbia, în prima repriză, nu a arătat nimic. Cel puțin pe partea ofensivă a fost aproape inexistent, nu a ajutat cu nimic. Pancu a văzut foarte bine chestia asta. Schimbă, îl bagă pe Kamara și îl introduce pe Moruțan în centru.
Moruțan e decisiv la gol, creează ocazii, nu îi e frică să primească între linii. E mult mai mobil decât Doumbia. Rapid a urcat liniile după aceea, a stat în terenul Craiovei vreo 20 de minute. Presupun că dacă nu ar fi coborât după gol, Craiova mult mai multe probleme pe sfârșitul jocului”, a spus Cristi Săpunaru la Digi Sport.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 minute în urmăA murit la 15 ani! Yan Diomande a plâns în hohote, după primul gol la Real Madrid
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăAtac aerian și explozii în Arabia Saudită! Meciul lui Al-Nassr, întârziat
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmă„U” Cluj – Rapid 3-4 | Giuleștenii s-au impus la capătul unui meci „nebun”! Primul gol, marcat în secunda 73
12.10.2026, 22:46 UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmă„U” Cluj a cerut penalty la meciul cu Rapid! Ce au arătat reluările
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login