-
UCL: Pafos – Steaua Roșie Belgrad, marți, 22:00, DGS 1
-
Cupa României: Steaua – UTA, marți, 19:00, DGS 1
Antrenorul a primit fel și fel de întrebări din partea jurnaliștilor italieni, unele mai incomode, printre care și „Există o conexiune puternică între tine și garda veche?”, cu referire la veteranii din lot. În Italia s-a vorbit mult despre faptul că Chivu a fost ales pentru a întineri lotul lui Inter.
Cristi Chivu, întrebat ce relație are cu veteranii din lot
Răspunsul lui Chivu a fost unul savuros, precum multe altele din conferința de luni seară:
„Câtă vreme cineva nu este fericit, vor apărea și controverse. Se întâmplă mereu, așa e la fotbal și ne așteptăm la asta. N-am văzut niciodată un jucător fericit că pleacă.
O să v-o spun direct, ca să nu mă întrebați de ce sunt înjurat de un jucător atunci când pleacă.
Eu încerc să fiu echilibrat, dar ridic și tonul atunci când e cazul. Uneori probabil că exagerez, dar jucătorii mai închid ochii la exagerările mele.
Nu sunt perfect, așa cum nu sunt nici ei. Chiar am reușit să ajungem la un acord cu privire la unele lucruri. Eu sunt mândru că am un grup de jucători maturi și motivați să fie la dispoziția mea”.
Seara istorică a lui Cristi Chivu, în imagini! Cum a trăit debutul la Inter
Galerie Foto
VIDEO Rezumat Inter – Torino 5-0
Etichete: inter , cristi chivu , torino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăFlorin Prunea i-a cerut să plece de la Dinamo: ”Nu are nicio șansă”
Dinamo a învins-o fără drept de apel pe Chindia Târgoviște, scor 5-2, în etapa...
De admin -
Alte Sporturi
/ 60 de minute în urmăCum a ajuns Roger să fie suspendat doi ani! Care e, de fapt, datoria față de CFR Cluj și ce acord are cu ardelenii
Roger Junio (30 de ani), fotbalistul celor de la Corvinul, a primit o lovitură...
De admin -
Alte Sporturi
/ 60 de minute în urmăDupă Nicolae Stanciu, U Cluj mai pregătește o lovitură: ”Așteptăm decizia finală!”
Universitatea Cluj se pregătește de o perioadă de transferuri de senzație în această iarnă. ...
De admin -
Alte Sporturi
/ 60 de minute în urmăRadu Drăgușin a dat lovitura: a încasat 15.000.000€
Radu Drăgușin (24 de ani), fundașul român al celor de la Fiorentina, a dat...
De admin

You must be logged in to post a comment Login