
Cristi Chivu are parte de susţinerea preşedintelui Giuseppe Marotta chiar şi după ce Inter a pierdut derby-ul de duminică cu AC Milan, scor 0-1. În ciuda acestei înfrângeri, Inter are un avans de 7 puncte faţă de rivala din oraş, fiind pe primul loc în Serie A cu 10 etape înainte de finalul sezonului.
Chiar dacă se află pe primul loc, echipa lui Cristi Chivu nu a fost menajată. Criticile au curs la adresa nerazzurrilor, mai ales după ce Bodo/Glimt a eliminat finalista sezonului trecut încă din faza play-off-ului, dar şi pentru faptul că Inter nu reuşeşte să câştige meciurile în care întâlneşte adversare de top.
Preşedintele lui Inter îl susţine în continuare pe Cristi Chivu: “Cine câştigă atrage mereu invidie”
Marotta i-a dat însă dreptate lui Cristi Chivu, care a spus în trecut că echipa care câştigă atrage, de la sine, critici. Nu doar în actualul sezon, ci şi în ultimii ani, iar Marotta este convins că singurul motiv pentru care orice pas greşit făcut de Inter ajunge subiect de discuţie
“Se acordă prea puține merite lui Inter. Cristi Chivu are dreptate: de obicei, cine câștigă atrage mereu invidie sau critici inexistente, fără substanță.
În ultimii 5 ani, noi suntem cei care au câștigat cel mai mult în Italia, dar trebuie să gestionăm răutăți care nu ne aparțin”, a declarat Giuseppe Marotta, citat de Nicolo Schira.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăAnunț de coșmar pentru Luis Enrique! Starul lui PSG este suspect de ruptură de ligamente după accidentarea cu Barcelona
Paris Saint-Germain a câștigat un nou duel uriaș în UEFA Champions League, împotriva unei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmăScene memorabile: Luis Enrique i-a dat indicații tactice lui Raphinha. Brazilianul nu s-a putut abține
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmăBarcelona n-a stat pe gânduri și a făcut plângere la UEFA pentru ”masacrul parizian”, după 2-4 cu PSG
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmăNota 4! L’Equipe nu a avut milă de Lamine Yamal: „Unul dintre cele mai proaste meciuri”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login