Anul 2010 a fost unul extrem de important în cariera lui Cristi Chivu. În luna ianuarie, fostul internațional a suferit o fractură craniană în timpul meciului dintre Chievo și Inter, iar viitorul său în fotbal a fost pus serios sub semnul întrebării.
Chivu a reușit însă să treacă peste acel moment dificil, iar câteva luni mai târziu a fost pe teren în finala Ligii Campionilor, câștigată de Inter în fața lui Bayern Munchen, scor 2-0.

Sezonul 2009-2010 a fost unul istoric pentru ”nerazzurri”. Pe lângă Liga Campionilor, aceștia au câștigat titlul și Cupa Italiei.
Cristi Chivu nu l-a ascultat pe Răzvan Lucescu și s-a prezentat la echipa națională: „Nu am vrut ca ei să mă perceapă ca pe cineva care, dintr-odată, se crede mai presus decât ceilalți”
Într-un interviu acordat jurnaliștilor italieni, Cristi Chivu a povestit că, după câștigarea Ligii Campionilor, a ales să se prezinte la reunirea echipei naționale, deși Răzvan Lucescu, selecționerul României la acea vreme, îi oferise câteva zile libere.
„A fost o ușurare după toate greutățile din acel an. În ianuarie, m-am accidentat și am ajuns la operație. Nu știam dacă voi mai putea juca. M-am întors curând și, după două luni și jumătate, am ajuns în finală, am câștigat campionatul, cupa și chiar Liga Campionilor. Dar gândul meu era că trebuie să merg la echipa națională: aveam această responsabilitate, în calitate de căpitan al echipei naționale.
Nu am vrut ca ei să mă perceapă ca pe cineva care, dintr-odată, se crede mai presus decât ceilalți. Aveam un avion de prins, pentru că a doua zi trebuia să mă întorc la echipa națională, chiar dacă selecționerul îmi oferise câteva zile libere. Dar am spus: «Nu, sunt căpitanul echipei. Trebuie să plec la fel ca toți ceilalți». Și nu am făcut-o ca să mă prefac sau să dau bine. Am făcut-o pentru că asta era ceea ce credeam cu adevărat.

Obținuserăm ceva important – extrem de important – și a fost un moment extraordinar, dar aveam în continuare și alte obiective și responsabilități. Aveam o responsabilitate față de țara mea și față de cei care, chiar dacă era vorba doar despre meciuri amicale, mă considerau în continuare un lider important în cadrul grupului”, a declarat fostul lider al naționalei.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăDuel stelar: Max Verstappen versus Valentino Rossi
Un singur weekend este liber în Formula 1 între două serii de câte trei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăCristi Chivu, mărturisiri emoționante despre tatăl său: ”I-am făcut o promisiune!”
Cristi Chivu, unul dintre cei mai importanți fotbaliști români din istorie, și-a început cariera...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăFostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
Învinsă în primele două etape din această ediție a grupelor Nations League, de Suedia...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăFostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
Învinsă în primele două etape din această ediție a grupelor Nations League, de Suedia...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login