-
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1
-
Tenis: WTA Iași – ziua 2, marți, 12:00, DGS 2
În stagiunea precedentă, Inter, la primul sezon cu Chivu pe bancă, a câștigat titlul în Serie A și Cupa Italiei.
Cristi Chivu: „Vom avea nevoie de o motivație foarte mare”
Antrenorul celor de la Inter a transmis că motivația va conta enorm în sezonul care urmează pentru Inter. Cristi Chivu a transmis că are planuri mult mai mari în stagiunea care urmează, după ce a câștigat eventul.
„Vom avea nevoie de o motivație foarte mare și să adăugăm ceva în plus. A fost un sezon important în care am câștigat două trofee, dar nu ne putem opri aici”, a declarat Cristi Chivu, citat de presa din Italia.
De asemenea, Giuseppe Marotta, președintele lui Inter, a transmis că Juventus și AC Milan vor fi principalele contracandidate la câștigarea titlului în Serie A, mai ales că au ratat calificarea în Champions League.
„Juventus și Milan nu sunt în Liga Campionilor, iar asta le-ar putea oferi un avantaj în cursa pentru campionat. Le consider pe amândouă pretendente la Scudetto. Cu toate acestea, suntem conștienți de puterea noastră și sunt optimist”, a spus președintele celor de la Inter.
Cele mai tari imagini surprinse după ce Inter a câștigat titlul în Serie A
Galerie Foto
Transferurile făcute de Inter în această perioadă de mercato, până acum. Cine a plecat din lotul lui Chivu
Până în momentul de față, Inter a oficializat transferul lui Manuel Akanji de la Manchester City pentru 15 milioane de euro, după ce l-a avut împrumut în 2025/2026, și l-a adus pe Aleksandar Stankovic pentru 23 de milioane de euro de la Club Brugge.
În plus, Inter a confirmat patru despărțiri: Yann Sommer, Francesco Acerbi, Stefan de Vrij și Matteo Darmian. Despre toți patru se știa deja de câteva luni că vor pleca la finalul sezonului, iar echipa lui Cristi Chivu nu a făcut decât să confirme plecările pe 30 iunie.
Etichete: inter , cristi chivu , giuseppe marotta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCriticat din toate părțile după 2-4 cu PSG, Joao Cancelo nu a mai rezistat
Joao Cancelo (31 de ani) a fost unul dintre cei mai slabi jucători de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăRăzvan Lucescu a spart ghinionul: victorie la scor, după patru înfrângeri consecutive
Al-Sadd, echipa antrenată de Răzvan Lucescu (57 de ani), a învins-o pe Al-Shahaniya, scor...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăInter d’Escaldes – Universitatea Craiova 1-3. Campioana României a obținut prima victorie în Conference League!
Inter d’Escaldes – Universitatea Craiova, meci din a doua etapă din Conference League, s-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă„Imagini groaznice”: Darius Olaru, făcut knockout în UEFA Europa League! OUT în minutul 30
Darius Olaru (28 de ani) a fost titular în meciul Royale Union SG –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login