
Giuseppe Marotta, președintele lui Inter Milano, l-a lăudat pe Cristi Chivu după un start de sezon în care românul a fost și contestat. Conducătorul “nerazzurilor” a remarcat profesionalismul fostului tehnician de la Parma și a recunoscut că e nevoit să îi acorde timp pentru a-l lăsa să facă performanță.
După primele cinci meciuri oficiale din noul sezon, Interul lui Chivu are trei victorii și două eșecuri, ambele în campionat.
Cristi Chivu, lăudat de “Beppe” Marotta
Odată cu cele două înfrângeri pe care Inter le-a suferit cu românul pe bancă, acesta a început să fie criticat de diverse personaje din fotbal. Deși unele voci au vorbit inclusiv despre o posibilă demitere a lui Chivu, Giuseppe Marotta, omul care poate lua o astfel de decizie, a oferit asigurări că acest lucru nu se va întâmpla prea curând, el fiind optimist cu planul antrenorului său.
“Sunt foarte mulțumit de Cristi Chivu. Nu poți evalua un antrenor după o lună și jumătate de muncă. Chivu este cu adevărat un antrenor care întruchipează profesionalismul la nivel înalt.
Trebuie să-i acorzi timp. În viața sa privată și, prin urmare, în viața de zi cu zi, are o metodă de lucru foarte modernă, care este apreciată de toți jucătorii, bazată pe o etică de muncă excelentă. Așadar, sunt absolut optimist.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLovitură de proporții: Haaland ”și-a ales următoarea destinație” și se pregătește transferul de 175.000.000 €
Erling Haaland (26 de ani) este o adevărată mașinărie de goluri, motiv pentru care...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe au scris turcii după meciul în care Ianis Hagi a fost schimbat la pauză
Ianis Hagi, care pe 22 octombrie a împlinit 28 de ani, a fost titular...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCu câteva ore înainte de FCSB – Rapid, Gigi Becali a luat o decizie radicală legată de Dinamo
Gigi Becali (68 de ani) a anunțat că își va schimba strategia de transferuri...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăHorațiu Moldovan, avertizat să nu revină în SuperLigă: ”O să ajungi fiul ploii!”
Horațiu Moldovan (28 de ani) ar putea reveni în fotbalul românesc, după ce Universitatea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login