Connect with us

Alte Sporturi

Cristi Chivu a fost „uitat” de italieni, după ce a reușit eventul cu Inter. Cine a fost desemnat antrenorul sezonului

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Cristi Chivu a fost „uitat” de italieni, după ce a reușit eventul cu Inter. Românul nu a fost desemnat antrenorul sezonului la „Gran Gala del Calcio”, organizată de Asociaţia fotbaliştilor profesionişti din Italia (AIC).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Titlul de cel mai bun tehnician al sezonului 2025-2026 nu i-a revenit lui Chivu, ci spaniolului Cesc Fabregas, care a reuşit performanţa de a califica echipa Como în Liga Campionilor, pentru prima dată în istoria acestei grupări.

Cristi Chivu nu a fost desemnat cel mai bun antrenor al sezonului. Cesc Fabregas i-a luat „fața”

„Am făcut istorie cu niște jucători foarte tineri, acum vrem să încercăm să creștem și mai mult”, a declarat Cesc Fabregas, după ce a primit trofeul.

Cristi Chivu rămâne, însă, antrenorul care a cucerit eventul la primul său sezon pe banca lui Inter. Românul vrea noi trofee alături de nerazzurri și în noul sezon, pe care echipa l-a început cu două victorii, în primele două runde.

La „Gran Gala del Calcio”, Federico Dimarco, fundaşul echipei Inter Milano, a fost desemnat cel mai bun jucător din Serie A în sezonul 2025-2026. Dimarco a cucerit în sezonul trecut titlul în Serie A şi Cupa Italiei cu Inter Milano, sub comanda antrenorului român Cristi Chivu.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi