-
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1
-
SuperLiga: FCSB – FC Buzău, duminică, 21:00, DGS 1
- Stipe Juric a marcat pentru moldoveni (minutul 3), în timp ce egalarea a venit prin Ștefan Baiaram (minutul 14).
Costel Gâlcă: ”A fost un meci așa cum mă așteptam, dar echipa mea nu s-a ridicat la așteptările pe care le aveam”
La finalul partidei, Constantin Gâlcă s-a declarat dezamăgit de rezultatul final, dar și de jocul prestat de către elevii săi.
Mai mult, antrenorul oltenilor a recunoscut și a spus că Oțelul ar fi meritat mai mult victoria decât echipa sa.
”A fost un meci așa cum mă așteptam, dar echipa mea nu s-a ridicat la așteptările pe care le aveam. Știam că este o echipă adaptată la pressing, problema e că puteam să-i prindem, dar nu am putut să o facem de multe ori. Au pus și ei multă presiune.
Lukic a luptat cât a putut, vine după o perioadă în care nu a făcut antrenamente. Sper ca nivelul lui să crească de la meci la meci, pentru că avem nevoie de el. Nici el (n.r. Oshima) nu a fost ca altă dată. Am spus de multe ori că trebuie să ai inteligență ca să te adaptezi terenului, iar noi ca echipă să avem o progresie. E pozitiv pentru noi, pentru el (n.r. Baiaram), pentru echipă și sper ca pe viitor să avem mai mulți marcatori.
I-am spus (n.r. lui Dorinel Munteanu) că am câștigat un punct, dar dacă era să fie o câștigătoare, ei meritau. Ăsta este adevărul.
Pauza e binevenită, dar doar până la un punct. O să-mi plece mulți jucători și sper să se întoarcă toți sănătoși”, a spus Costel Gâlcă.
VIDEO cu rezumatul partidei
Etichete: liga 1 , otelul , universitatea craiova , superliga , costel galca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNota primită de Cristi Chivu, după ce Inter a obținut prima victorie în Champions League, în 10 oameni! Italienii: ”S-a văzut”
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăInter – Șahtior Donețk 1-0. Dramatic! Chivu a luat primele trei puncte din UCL în zece oameni
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSpaniolii, fără dubii despre Istvan Kovacs, după Real Madrid – RB Leipzig: numai cuvinte de laudă pentru român
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăScandal de proporții: Carrick a venit cu replica, după ce Bruno i-a făcut praf tactica la interviu!
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login