-
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: Metaloglobus – Unirea Slobozia, luni, 17:30, DGS 1
Pe lângă înfrângerea usturătoare, antrenorul a rămas și fără Marian Aioani și Claudiu Petrila, fiecare ales cu o accidentare musculară, într-un moment crucial al sezonului.
Costel Gâlcă nu și-a mai iertat jucătorii, după Dinamo – Rapid 3-1
Însă, ce l-a nemulțumit cel mai tare pe antrenorul principal a fost atitudinea și modul în care jucătorii săi au pus, sau mai degrabă nu au pus în aplicare ce s-a pregătit la antrenamente.
„O umilință, o rușine, pentru că nu poți să lucrezi atâtea luni și să pară că ai uitat fotbalul, să nu știi să te așezi în teren.
Dinamo, o echipă care a fost organizată și care a profitat la faze fixe. A ieșit bine pe contraatac și, când a putut să aibe posesia, a făcut-o destul de bine.
În ziua de azi, fără ambiție, atitudine și a respecta ce se lucrează la antrenamente, e greu.
A depins mult de ce simțea Aioani și de ce își dorea el. A mers la încălzire, a făcut încălzirea, după aceea rămânea la latitudinea lui dacă intră sau nu. Forțat nu cred că a fost de nimeni.
Ok, hai să ne gândim, ne doream să joace, pentru că e un portar care ne ajută mult. Dar, v-am spus, el bănuiesc că a simțit ceva la încălzire, și după aceea a încercat să intre.
Am schimbat puțin prin introducerea lui Dobre atacant, mă așteptam să putem să ajungem la poartă, să avem execuții, să aducem jucători acolo.
Moruțan a venit cu acceptul tuturor, așa că nu mai… Avea nevoie în primul rând de echipă ca să poată intra bine și are nevoie în continuare.
Normal, înțeleg frustrările, sunt niște suporteri care dau totul, dar vor și din partea echipei să primească la fel, nu? Sunt multe meciuri în care nu le-am adus bucurie și e normal.
Sezon ratat nu e, dar din ce în ce mai greu. Trebuie să arătăm altfel în totalitate. Ca acum, cu Dinamo, n-am mai arătat niciodată”, a declarat Costel Gâlcă.
De asemenea, în momentul în care a fost întrebat dacă se bucură în continuare de încrederea celor din conducere, Costel Gâlcă a răspuns evaziv: „Întrebați-i pe dânșii, nu pe mine”.
- Marcatori Dinamo: Milanov, Cîrjan și Musi (minutele 39, 59 și 71). Marcatori Rapid: Paraschiv (minutul 89).
VIDEO cu toate reacțiile după Dinamo – Rapid 3-1
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Rapid a picat pe locul cinci! Cum arată clasamentul din play-off, după ce Dinamo a bătut cu 3-1
Video cu rezumatul meciului Dinamo – Rapid 3-1
Etichete: dinamo rapid , costel galca , marian aioani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNadia Comăneci a dat ”nas în nas” cu Elon Musk. Cum a numit-o cel mai bogat om al planetei: ”El e mai tânăr decât mine”
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSuperLiga a reacționat, după ce Metaloglobus a retrogradat în Liga 2
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGică Craioveanu, concluzii la pauza meciului FC Argeș – Universitatea Craiova
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă80.000.000 de euro pentru Federico Valverde! Real Madrid a luat pe loc decizia
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login