
Antrenorul lui Rijeka a fost ironic după victoria cu Corvinul Hunedoara. Câştigătoarea Cupei României a fost eliminată din turul 2 preliminar Europa League, după înfrângerea de pe terenul croaţilor, scor 0-1.
Antrenorul Zeljko Sopic a avut însă un discurs tăios la adresa formaţiei lui Florin Maxim. El consideră că hunedorenii puteau încasa şapte goluri în prima repriză şi a acuzat arbitrajul.
Sopic a fost nemulţumit de faptul că portarul său s-a accidentat în urma duelului cu Sergiu Buş şi că atacantul român nu a fost sancţionat. Pe finalul discursului său, el i-a ironizat pe cei de la Corvinul, spunând că echipa sa a avut noroc şi că hunedorenii au fost de zece ori mai buni:
„Prima repriză a fost doar 1-0, iar pe final a trebuit să ne salvăm. Așa este în fotbal. Adversara noastră poate fi fericită că nu a primit șapte goluri în prima repriză. În a doua parte, s-a petrecut un moment crucial, când portarul nostru Martin Zlomislic s-a accidentat. I-a fost spartă arcada, are o tăietură mare de șapte-opt centimetri. Asta ne-a afectat. Conform noului regulament, îți ceri scuze și totul este în regulă.
Am luptat împotriva curentului, nu este o scuză, dar este simplu. Într-o zi normală, împotriva unui astfel de adversar, trebuie să marchezi patru-cinci goluri, pentru că ne-am creat ocazii. Nu am reușit să profităm. Știm că asta este o problemă și vom încerca să reparăm.
Apoi, s-a instalat nervozitatea, adversara a prins avânt. Nu sunt nemulțumit de a doua repriză. Am avut noroc, ei au fost de zece ori mai buni, simțiți-vă liberi să scrieți asta”, a declarat Zeljko Sopic, potrivit telegram.hr.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăThomas Tuchel, după decizia din Anglia – Croația 4-2: „În mod normal, nu aș fi făcut-o niciodată”
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăUzbekistan – Columbia 1-3. Sud-americanii au răpus trupa lui Cannavaro și sunt pe primul loc în grupă
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCăpitanul a „aruncat prosopul”, după primul meci de la CM 2026: „Acum o să ne batem la locul doi”
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă„N-are niciun rost”. Ce a spus selecționerul Portugaliei, după ce Ronaldo a jucat tot meciul cu RD Congo
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login