
Cristi Chivu și-ar fi dorit să aducă un înlocuitor pentru Denzel Dumfries, olandezul fiind nevoit să lipsească de pe gazon din cauza unei accidentări. Conducerea Interului a negociat cu Al-Hilal pentru cedarea lui Joao Cancelo, dar portughezul va ajunge în cele din urmă la Barcelona.
Împrumutat la gruparea catalană în perioada când evolua la Manchester City, Cancelo va reveni din nou la formația „blaugrana”, tot sub formă de împrumut.
Joao Cancelo semnează cu Barcelona
Inter a purtat negocieri avansate cu Al-Hilal pentru împrumutul lui Joao Cancelo, Chivu având nevoie de un înlocuitor pentru olandezul Dumfries, care va mai lipsi de pe gazon cel puțin două luni.
Din păcate, dorința jucătorului nu a fost să ajungă la Milano. Portughezul va reveni la Barcelona pentru a doua oară, după ce fusese împrumutat la clubul catalan și în perioada când evolua pentru Manchester City.
Mutarea a fost confirmată chiar de Deco, oficialul campioanei Spaniei: „Joao Cancelo se va alătura echipei noastre. Transferul va fi finalizat”, ar fi declarat acesta, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„ADUO 2: tot Red Bull are cel mai performant motor termic” Adrian Georgescu, după ce FIA a publicat primele concluzii
Nikolas Tombazis, directorul departamentului de monoposturi al FIA, a declarat: „FIA a efectuat o...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGOOOL Răzvan Marin în play-off-ul Champions League! AEK, show cu Levski
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMERCATO în Europa. Toate transferurile verii sunt AICI! Mutare de 95.000.000 de euro în Europa
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăPlay-off Champions League: Celje – Slovan 1-2 / Lyon – Fenerbahce 1-2 / AEK Atena – Levski 4-0 / Viking – Dinamo Zagreb 3-1
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login