
Este criză tot mai mare la Cluj, după încă o înfrângere, iar clubul din Gruia pare că nu se mai regăsește. Nici jucătorii, nici antrenorii nu știu ce să mai facă.
Laurențiu Rus: ”E cel mai dureros moment”
Antrenor interimar la CFR, fostul mijlocaș a recunoscut că situația este tot mai grea la CFR Cluj, după ce ardelenii au pierdut și cu Farul.
”I-am văzut cu mare entuziasm înainte de meci, dar tot ce am pregătit nu am văzut pe teren. Am luat două goluri repede și ne-au dat peste cap. Detaliile fac diferența, dacă intram cu măcar un gol marcat până la pauză… E greu de găsit explicații, suntem în criză, trebuie să găsim soluții. E cel mai dureros moment pentru noi, cei care suntem de mulți ani aici. Trebuie să demonstrăm că avem putere, caracter.
Clasamentul este dureros, trebuie să ne adaptăm la locul din clasament și să vedem cum scoatem puncte. Acești jucători câștigau Cupa, tot ei erau în mare parte, trebuie să le ridicăm moralul”, a comentat antrenorul.
Alin Fică: ”Să dăm volumul mai încet”
Mijlocașul celor de la CFR Cluj este supărat, chiar dacă CFR-ul a avut și șansă în Gruia.
”Se adâncește tot mai mult lipsa rezultatelor. O echipă ca CFR nu are voie să ajungă în situația asta, dar noi am ajuns aici, noi va trebui să reparăm. Am avut primele cinci minute bune, apoi a venit golul acela, plin de noroc, dar asta face parte din joc, trebuie să îl acceptăm.
Rezultatul de pe tabelă contează, nu statisticile, nu au contat deloc. Trebuie să dăm volumul mai încet, să nu mai vorbim și să facem mai mult. Noi trebuie să dăm drumul la treabă și să sperăm că ne vom îndeplini obiectivul”, a declarat Fică, după meciul cu Farul.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSuspendat doi ani, după ce a jucat 80 de minute în Corvinul – Rapid
Roger Junio (30 de ani) a fost suspendat doi ani, a doua zi după...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVenezia – Inter 0-0, ACUM pe DGS 3 / AC Milan – Bologna 1-1, ACUM / Genoa – Juventus, 21:45, DGS 3. Programul complet
Etapa cu numărul 9 din Serie A va continua miercuri, 28 octombrie, cu nu...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe lovitură pentru Cristi Chivu! Inter, gata să transfere de la Real Madrid
După cinci ai petrecuți la Inter Milano, Denzel Dumfires (30 de ani) a decis...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLăcătuș și Stelea, despre scandalul de rasism de la FCSB – Rapid. ”Îi deranjează maniera”
Derby-ul FCSB – Rapid 4-1, la care au fost prezenți 38.353 de spectatori pe...
De admin


You must be logged in to post a comment Login