-
SuperLiga: Petrolul – Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: CFR – Farul, luni, 20:00, DGS 1
Duelul din Gruia are loc luni, de la 20:00, și va putea fi urmărit ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații DIGI România aflați pe teritoriul țării.
CFR Cluj – Farul, Live Video, 20:00. Derby în Gruia
Înainte de acest meci, CFR Cluj se află pe locul 5, cu 36 de puncte, însă poate urca până pe poziția a treia, peste Dinamo și Universitatea Craiova.
De partea cealaltă, Farul stă foarte rău și e doar pe locul 12, cu 25 de puncte. Marea problemă a constănțenilor e că în ultimele 5 etape au făcut remiză de fiecare dată, așa că nu s-au ales decât cu cinci puncte.
De altfel, doar Dinamo, Rapid și Petrolul au înregistrat mai multe remize decât elevii lui Gică Hagi (11, față de 10). În meciul tur, CFR Cluj s-a impus fără probleme la Ovidiu, scor 3-0.
Fanii CFR-ului pregătesc un protest la adresa lui Dan Petrescu
Dan Petrescu a aflat că fanii CFR-ului ar urma să-i strige demisia la meciul cu Farul și a declarat următoarele:
”Nu înțeleg, sunt șocat! Poate îmi explică și mie cineva! Eu îi înțeleg pe unii fani. De când a venit Neluțu la echipă, de 7 ani, s-au luat 5 campionate, o dată pe locul 2 și o dată pe locul 3. Cel care vă vorbește acum, cred că a luat parte aproape la toate aceste evenimente.
Am fost de 3 ori în primăvara europeană, rezultatele au fost excelente. Antrenorul din fața dumneavoastră a împrumutat clubul în momentul când, posibil, intra în faliment!
Antrenorul din fața dumneavoastră a adus sponsori la club, stă de dimineață până seara la echipă. Ăsta e Dan Petrescu!
Fanii vor mai mult, și eu vreau mai mult! Și ei, și noi și jucătorii. Dacă am fi pe ultimul loc sau dacă echipa nu ar juca…
Aș vrea să le aduc aminte fanilor că cele mai multe goluri marcate le are CFR. Oricum o dai, nu e bine! Când nu eram aici, toată lumea mă voia. Când sunt aici nu mă vrea nimeni. Nu mai înțeleg nimic, e șocant.
Asta nu mă afectează pe mine, afectează jucătorii! Ei vor să fie susținuți, din minutul 1 până în minutul 90. Dacă nu am jucat și nu am făcut, la final peste tot se fluieră, se cere demisia, dar până atunci trebuie încurajați.
Nu vreau ca ei să aibă de suferit și nici CFR Cluj. La câte am făcut pentru acest club, nu am mai făcut pentru altul. Nu este un moment, cred eu, să facem polemică. Abia am început anul 2025.
Fanii au dreptate mereu, după cum știți, ei sunt liberi să strige orice, de asta vin pe stadion, să se descarce”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.
Echipele probabile la meciul CFR Cluj – Farul:
- CFR Cluj: Hindrich – Rocha, Graovac, Abeid, Camora – Keita, Tahctsidis, Djokovic – Nkololo, Munteanu, Korenica
- Farul: Buzbuchi – Cercel, Larie, Bălașa, Ganea – Radaslavescu, Dican, Vînă – Grigoryan, Iancu, Cojocaru
Etichete: gica hagi , derby , dan petrescu , superliga etapa 23
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăAudi F1, lovitură de imagine la Miami
Prin prisma faptului că are experiență în Formula E, acumulată între 2014 și 2021,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăCel mai mare regret din viața miliardarului Ion Țiriac: ”Asta ar fi fost frumos”
În prezent, Ion Țiriac este unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăDavid Popovici a obținut aurul la Campionatele Naționale de la Otopeni
Popovici (CS Dinamo Bucureşti) a fost cronometrat cu timpul de 22 sec 02/100, fiind...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăGică Hagi, desființat de fostul conducător din fotbalul românesc: ”El crede că suntem imbecili. Chiar avem față de papagali?”
Luni, 20 aprilie, Gică Hagi a fost prezentat oficial ca noul selecționer al echipei...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login