
-
SuperLiga: CFR Cluj – Dinamo, duminică, 19:00, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, duminică, 21:00, DGS 1
Arădenii au fost aproape de o gafă de proporții chiar înainte de startul partidei, întrucât Mircea Rednic îl titularizase în atac pe Imoh Ezekiel, fotbalist suspendat pentru această etapă din cauza cartonașului roșu primit în ultima etapă a sezonului precedent, cu Dinamo.
Mircea Rednic: ”Și la bine și la rău eu sunt cu conducerea, doar să fie mai atenți”
Deși Ezekiel a ieșit la încălzire alături de colegi și a fost inclus pe foaia de joc, staff-ul arădenilor a conștientizat greșeala comisă. Astfel, Andrei Dumiter, transferat în această vară, după ce a retrogradat cu FC Voluntari, l-a înlocuit în echipa de start pe Ezekiel.
Dacă UTA nu ar fi remediat greșeala respectivă, ar fi pierdut, scor 0-3 la ”masa verde”. La finalul meciului, antrenorul Mircea Rednic, rugat să comenteze situația în care s-a aflat formația sa, ”Puriul” și-a asumat vina, însă a făcut un apel la cei din conducere, pe care i-a rugat să fie mai vigilenți de acum înainte, pentru ca echipa să evite astfel de momente.
”Eu sunt antrenor, i-am cerut conducerii să aibă viteza mea. Sunt multe lucruri care…Nu am avut cartea verde la portar, la Iliev, trebuie să se miște mai repede. Nu au fost obișnuiți cu felul meu de a lucra și la cerințele mele. Dar, și la bine și la rău eu sunt cu conducerea, doar să fie mai atenți.
Să-și facă fiecare treaba, să nu mai încurcăm unii pe alții, să știm ce avem de făcut. Dar, la echipă sunt responsabil eu și gafa cu Ezekiel e a mea, de acum învăț regulamentul. Nu protejez pe nimeni, suntem în aceeași barcă, cu toți greșim. Și eu am greșit la începutul sezonului trecut”, a declarat Mircea Rednic, citat de Sport Arad.
În etapa a doua, pentru UTA Arad urmează o deplasare la Craiova, acolo unde va da peste echipa antrenată de Constantin Gâlcă.
VIDEO cu rezumatul meciului UTA Arad – Rapid 1-1
Etichete: mircea rednic , uta arad , uta arad – rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăComparație Cristi Chivu – Luis Enrique, după PSG – Bayern 5-4: ”Dacă ar fi fost în locul lui, nu l-am fi distrus?”
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăBorna stabilită de Jannik Sinner, după ce s-a calificat în semifinalele turneului de la Madrid
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăL-a văzut în PSG – Bayern 5-4 și s-a convins: „E incredibil! Cel mai bun jucător din lume”
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăNicolae Dică i-a răspuns lui Mihai Stoica, după ce acesta l-a ”interzis” la FCSB
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin

You must be logged in to post a comment Login