-
SuperLiga: Unirea Slobozia – Botoșani, luni, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: Universitatea Craiova – FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Numit de către Dan Petrescu ”cel mai bun atacant român” în 2022, fostul jucător al sibienilor a marcat a doua oară pentru echipa sa, după ce prima oară o făcuse în victoria cu Mirandes, scor 4-1, din 22 octombrie.
Daniel Paraschiv a marcat al doilea gol din Real Oviedo – Burgos! A primit nota 7,2
Românul a început ca rezervă cu Burgos, din etapa a 13-a din La Liga 2, însă a intrat pe teren în repriza secundă (minutul 65) și a ieșit la rampă.
La pauză s-a intrat cu scorul de 1-1, după ce Burgos reușise să deschidă scorul, dar Paraschiv a reușit să-și aducă echipa în avantaj în minutul 72, din pasa lui Santi Cazorla, fost jucător la Arsenal.
Chaira a punctat pentru 3-1 în minutul 88, iar Real Oviedo a obținut toate cele trei puncte și a urcat pe locul 4 în clasament.
Pentru prestația din victoria cu Burgos, Paraschiv a primit nota 7,2 din partea specialiștilor de la SofaScore. Cel mai mare calificativ i-a fost atribuit lui Santi Cazorla, 7,7, iar media echipei a fost de 7,08.
- un milion de euro este cota de piață a atacantului de 25 de ani, potrivit transfermarkt.
- Până în vara anului 2027 are Paraschiv contract cu Real Oviedo.
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 5 secunde în urmă80.000.000 de euro pentru Federico Valverde! Real Madrid a luat pe loc decizia
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 secunde în urmăPrunea, atac la Rapid: ”Voi cine sunteți? Mă uitam și nu-mi venea să cred!”
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 60 de minute în urmă“Gigi a zis că o rezolvă” Anunţul lui Mihai Stoica despre noul antrenor al FCSB-ului!
Preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB, Mihai Stoica (60 de ani), a subliniat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNeluțu Varga lămurește problema investitorilor străini la CFR Cluj: „Am afaceri importante cu ei”
CFR Cluj a reintrat din nou în lupta pentru titlu după victoria cu Universitatea...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login