-
Premier League: Nottingham – Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
-
Premier League: Liverpool – Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Concret, ”roș-albaștrii” au plătit 250.000 de euro în octombrie pentru a-l transfera pe portarul ceh Lukas Zima (30 de ani) de la Petrolul.
Cu doar câteva zile înainte ca această mutare să fie oficializată (pe 1 ianuarie 2025), jurnaliștii din Cehia au vorbit despre pasul pe care Zima îl face în cariera sa.
Presa din Cehia: ”După ce s-a impus la Petrolul, Lukas Zima urcă un nivel. Continuă revirimentul carierei lui”
Jurnaliștii cehi de la Blesk au subliniat că Lukas Zima, după ce a fost unul dintre cei mai buni portari din SuperLiga și s-a impus la Petrolul, a făcut un pas înainte în cariera sa și a semnat cu FCSB.
În opinia cehilor, transferul prins de Zima la campioana României marchează ”revirimentul carierei sale”. Însă, în același timp, ziariștii din această țară se așteaptă ca Zima să fie rezerva lui Ștefan Târnovanu (24 de ani).
„Continuă revirimentul carierei lui Lukas Zima, un portar ajuns la 30 de ani. După ce s-a impus în campionatul României drept unul dintre cei mai buni goalkeeperi și a petrecut un an și jumătate la Petrolul Ploiești, Zima urcă un nivel.
Din ianuarie, Zima va juca pentru FCSB, campioana en-titre a României. Fostul internațional de tineret al Cehiei și-a luat deja la revedere de la fani pe rețelele sociale.
La FCSB, pentru care a semnat un contract pe trei sezoane, Zima ar urma să fie varianta de back-up pentru Ștefan Târnovanu. El ar urma să primească un salariu de 10.000 de euro pe lună”, au scris ziariștii cehi de la Blesk.
Lukas Zima, de când a ajuns la Petrolul (iulie 2023), a fost titular cert în poarta grupării de pe Ilie Oană și a reușit să apere în 60 de partide pentru prahoveni (în 20 dintre acestea nu a încasat gol).
- un milion de euro este cota de piață a lui Zima, potrivit Transfermarkt
Evoluțiile foarte bune pe care Zima le-a avut în tricoul ”Lupilor Galbeni” i-au atras atenția lui Gigi Becali (66 de ani), care a decis să plătească 250.000 de euro pentru a-l aduce pe goalkeeperul ceh la FCSB.
VIDEO Rezumat Poli Iași – FCSB, scor 0-2. Ultimul meci din SuperLiga în 2024
Etichete: petrolul , cehia , fcsb , lukas zima
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăSe pregătește lovitura: PSV negociază transferul lui Dennis Man
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăLionel Messi și-a anunțat retragerea de la naționala Argentinei!
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăFederația Argentinei, reacție-fulger după ce Leo Messi s-a retras de la națională
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăMirel Rădoi pleacă de la Gaziantep alături de un român! Îi reziliază contractul după doar o lună: ”Cel mai slab”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login