-
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1
-
Liga 2: FC Bihor – Sepsi, joi, 17:15, DGS 1
Dacă în minutul 23, al meciului de miercuri seara, Joao Cancelo a fost înlocuit din cauza unor probleme la cvadricepsul piciorului drept, în minutul 39 a fost rândul extremei catalane să ceară schimbarea și tot din cauza unei accidentări.
Lamine Yamal va fi supus joi unui examen medical, pentru a se depista natura accidentării
Internaționalul spaniol a executat un penalty, în minutul 40, obținut tot de el, în urma unui fault comis de Lago, iar după ce a șutat și a marcat, s-a aruncat la pământ și a cerut imediat schimbare.
Lamine a acuzat probleme musculare la piciorul stâng, astfel că joi acesta va fi supus unor investigații pentru a stabili exact natura accidentării, susține Marca.
Înainte de a părăsi terenul, Lamine Yamal, care a marcat miercuri golul său cu numărul 24 din acest sezon, al 16-lea în LaLiga, a avut un scurt dialog cu Hansi Flick. Extrema i-a explicat antrenorului unde simțea disconfortul, iar antrenorul l-a încurajat.
În locul său, tehnicianul german l-a introdus pe Roony. Schimbarea nu s-a produs imediat, deoarece meciul a fost oprit din cauza unei urgențe medicale, după ce un spectator a suferit un stop cardiac, ceea ce a dus la întreruperea partidei timp de 18 minute.
Echipele de start din Barcelona – Celta Vigo
- Barcelona: Garcia – Cancelo, Martin, Cubarsi, Kounde – Eric Garcia, Pedri – Gavi, Olmo, Yamal – Torres
- Celta Vigo: Radu – Rodriguez, Lago, Alonso – Rueda, Lopez, Moriba, Carreira – Duren, Jutgla, Alvarez
VIDEO cu penalty-ul transformat de Lamine Yamal în poarta lui Ionuț Radu, în Barcelona – Celta Vigo
VIDEO cu penalty-ul scos de Lamine Yamal în minutul 39 al partidei Barcelona – Celta Vigo
Lamine Yamal: ”Messi este cel mai bun fotbalist din istorie”
În altă ordine de idei, recent, Lamine Yamal a primit premiul pentru cel mai bun tânăr sportiv al anului 2025 în cadrul Galei Laureus. Spaniolul a primit trofeul în cadrul unei ceremonii desfășurate la Madrid.
Cel care i-a înmânat premiul a fost brazilianul Cafu. Pe scenă, Yamal a ținut un discurs în care a spus că încearcă să fie un model pentru cei tineri, la fel ca Leo Messi.
”Este greu să realizezi că este o responsabilitate și că nu îți poți permite să faci greșeli, pentru că ești un model pentru mulți copii, dar eu văd asta ca pe ceva pozitiv.
De aceea, de fiecare dată când transmit un mesaj, încerc să o fac cu sens și cu scopul de a ajuta cât mai mulți oameni. Ținând cont de acest lucru, uneori voi face greșeli, dar am 18 ani.
Când îți dai seama că un sportiv nu este doar o legendă în sportul său, ci în toate, înseamnă că este cel mai bun. Messi este un exemplu.
El este cel mai bun fotbalist din istorie și, de asemenea, cel mai bun atlet. Pentru mine, nu este doar un idol oarecare. Toată lumea îl respectă pentru tot ceea ce a făcut, pentru exemplul pe care l-a oferit și sper să îi calc pe urme”, a declarat Lamine Yamal citat de Mundo Deportivo.
Lamine Yamal, pe locul 4 în topul favoriților la Balonul de Aur
Clasamentul favoriților la câștigarea Balonului de Aur a fost actualizat după stabilirea semifinalelor UEFA Champions League.
Englezii de la Goal.com actualizează periodic clasamentul favoriților la Balonul de Aur, iar Harry Kane este văzut cu prima șansă.
Liderul din ierarhia favoriților nu s-a schimbat după jucarea sferturilor UEFA Champions League. Ocupantul poziției secunde este, însă, altul după ce Bayern a câștigat confruntarea cu Real Madrid. Este vorba de Michael Olise.
Lamine Yamal, care a terminat anul trecut pe locul 2, este abia al 4-lea favorit la câștigarea Balonului de Aur.
Top 10 favoriți la câștigarea Balonului de Aur
- 1. Harry Kane
- 2. Michael Olise
- 3. Kylian Mbappe
- 4. Lamine Yamal
- 5. Luis Diaz
- 6. Erling Haaland
- 7. Ousmane Dembele
- 8. Julian Alvarez
- 9. Vitinha
- 10. Declan Rice
Etichete: barcelona , video barcelona – celta vigo , lamine yamal , lamine yamal accidentare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBayer Leverkusen – Bayern Munchen 0-2. Bavarezii s-au calificat în finala Cupei! Tripla e și mai aproape
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAntrenor pentru FCSB! Gigi Becali: ”Foarte mare! A jucat cu Adrian prin Italia”. Mutu a pronunțat imediat numele: ”Gata!”
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAntrenor pentru FCSB! Gigi Becali: ”Foarte mare! A jucat cu Adrian prin Italia”. Mutu a pronunțat imediat numele: ”Gata!”
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăAudi F1, lovitură de imagine la Miami
Prin prisma faptului că are experiență în Formula E, acumulată între 2014 și 2021,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login