Connect with us

Alte Sporturi

Câți bani va primi Real Madrid pentru câștigarea UEFA Champions League! Suma este una colosală

După numai două minute, Fullkrug a primit la limita ofsaidului şi a trimis în bară, iar Adeyemi a mai avut o şansă de gol, dar Courtois a respins. Tot portarul madrilenilor a respins în corner şutul lui Sabitzer din minutul 41 şi la pauză s-a intrat fără gol marcat, 0-0.

Real Madrid a câștigat finala UEFA Champions League de pe Wembley

În partea secundă Kroos l-a încercat pe Kobel din lovitură liberă, în minutul 49, iar Real a reuşit să deschidă scorul în minutul 74, când Kroos a executat un corner, iar Dani Carvajal a înscris cu o lovitură de cap. Bellingham putea închide conturile în minutul 77, însă Schlotterbeck a deviat în corner şutul englezului.

Kobel a scos lovitura liberă a lui Kroos, în minutul 80, iar în minutul 81 a respins de la vinclu senzaţionalul şut al lui Camavinga. Real a dominat clar după marcarea golului, şi Kobel a respins lovitura de cap a lui Nacho (min. 82).

Şi presiunea blanco a fost concretizată de Vinicius Junior, în minutul 83. Maatsen a greşit flagrant, trimiţând o pasă greşită, la adversar, a urmat o prelungire până la brazilianul care a stabilit scorul final, 2-0 pentru Real. Germanii au marcat în minutul 87, prin Fullkrug, dar atacantul Borussiei se afla în ofsaid şi totul s-a încheiat cu 2-0 pentru spanioli.

Madrilenii au câştigat al 15-lea trofeu al campionilor europeni, record absolut, iar Toni Kroos se desparte de activitatea competiţională cu un titlu de campion al Spaniei şi o Ligă a Campionilor. Carlo Ancelotti a ajuns la al cincilea trofeu Liga Campionilor cucerit în cariera de antrenor, trei dintre acestea fiind obţinute la cârma Realului.

BORUSSIA DORTMUND: Kobel – Ryerson, Hummels, Schlotterbeck, Maatsen – Jadon Sancho (Bynoe-Gittens 87), Emre Can – cpt (Malen 80), Brandt (Haller 80), Sabitzer, Adeyemi (Reus 72) – Fullkrug. ANTRENOR: Edin Terzic

REAL MADRID: Courtois – Dani Carvajal, Rudiger, Nacho – cpt, F. Mendy – Camavinga, Valverde, Kroos (Modric 85) – Rodrygo (Eder Militao 90+1), Bellingham (Joselu 85), Vinicius Junor (Lucas Vazquez 90+4). ANTRENOR: Carlo Ancelotti

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide