Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Universitatea Craiova se pregătește pentru unul dintre cele mai importante meciuri ale începutului de sezon. Miercuri, de la ora 20:30, formația pregătită de Filipe Coelho va primi vizita campioanei Bulgariei, Levski Sofia, în manșa secundă a turului doi preliminar al Champions League.
Interesul suporterilor pentru confruntarea de pe stadionul „Ion Oblemenco” este unul ridicat.
Cu două zile înaintea partidei, clubul din Bănie a vândut deja aproximativ 8.000 de bilete, cele mai căutate fiind locurile de la Peluza Nord și Tribuna a II-a. La această cifră se adaugă și cei peste 10.000 de abonați ai Universității Craiova, record stabilit de club în această vară înaintea startului noului sezon.
Chiar dacă nu toți abonații vor putea fi prezenți, având în vedere că partida se dispută în plină perioadă a concediilor, oficialii olteni speră ca până la ora de start stadionul să fie cât mai aproape de capacitatea maximă.
Interesul pentru duelul cu Levski vine într-un moment delicat pentru Universitatea Craiova. Echipa lui Filipe Coelho trebuie să întoarcă rezultatul din tur, după înfrângerea cu 1-0 suferită la Sofia.
Alte Sporturi
Dorit de FCSB, Lindon Emerllahu a primit vestea cea mare
Alte Sporturi
S-a aflat salariul lui Ionuț Chirilă la CS Dinamo
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDorit de FCSB, Lindon Emerllahu a primit vestea cea mare
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a aflat salariul lui Ionuț Chirilă la CS Dinamo
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDoi jucători părăsesc lotul României. Decizia luată de Gică Hagi
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăPopești-Leordeni – Poli Timișoara 2-3, Digi Sport 1. Show la Clinceni: Chițu a bifat ”dubla” | Liga 2, etapa 8
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login