-
SuperLiga: Petrolul – UTA, sâmbătă, 15:00, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – Farul, sâmbătă, 20:00, DGS 1
Mbappe a deschis scorul pentru ”Galactici” în minutul 15, în timp ce Budimir a restabilit egalitatea din penalty, în minutul 58.
Un moment extrem de important în economia a partidei a avut loc în minutul 39, când Jude Bellingham a văzut direct cartonașul roșu, după ce i-ar fi adresat injurii arbitrului.
Dani Carvajal, după ce Bellingham a fost eliminat: ”Astăzi era momentul pentru eliminare”
Dani Carvajal nu a putut participa la această partidă deoarece se află în continuare în perioada de recuperare. Fundașul dreapta și-a rupt ligamentele încrucișate în octombrie 2024 și este așteptat să revină abia la Campionatul Mondial al Cluburilor, competiție programată în vară.
În timpul meciului, după ce a văzut că Bellingham a primit cartonașul roșu, internaționalul spaniol a transmis următorul mesaj pe Instagram: ”Astăzi era momentul pentru eliminare”, la care a adăugat și emoticoane de râs.
Este a treia etapă la rând când madrilenii acuză arbitrajul, după ce în partida cu Espanyol s-au arătat deranjați de faptul că formația catalană n-a rămas în 10 oameni, iar în confruntarea cu Atletico Madrid au contestat penalty-ul primit de formația lui Diego Simeone.
În urma acestui rezultat, Real Madrid a rămas pe primul loc în La Liga cu 51 de puncte, dar poate fi depășită de Atletico Madrid, care are 49 de puncte și va evolua sâmbătă, 15 februarie, cu Celta Vigo. De cealaltă parte, Osasuna se află pe locul 7, cu 32 de puncte.
VIDEO rezumat Osasuna – Real Madrid 1-1
Etichete: real madrid , dani carvajal , video osasuna – real madrid , jude bellingham , rez osasuna real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Cel mai scump transfer al iernii la FCSB, OUT!
Alte Sporturi
S-a terminat! E OUT de la ”U” Cluj
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCel mai scump transfer al iernii la FCSB, OUT!
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăScandal la Real Madrid! Dani Ceballos, atac cu ”talpa” la Alvaro Arbeloa: ”Nu vreau să mai aud de el”
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMotivul accidentărilor dese ale lui Vlad Chiricheș! Explicațiile specialistului: „Acest profil crește riscul”
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăStadion nou la 400 de km de București! AC Milan, chemată pentru marea inaugurare în 2026
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login