Connect with us

Alte Sporturi

Carlos Alcaraz a câștigat finala de la Roland Garros 2024! Victorie fabuloasă în fața lui Alexander Zverev, în set decisiv!

Știrea inițială

După un început ezitant în sezonul de zgură, la Monte-Carlo şi Madrid, Alexander Zverev şi-a intrat în formă la Roma, acolo unde a şi câştigat turneul. Acum, el are o serie de 12 victorii la rând, înaintea finalei cu Alcaraz. În semifinale, germanul a trecut în patru seturi de Casper Ruud, dublu finalist la Paris.

De cealaltă parte, Carlos Alcaraz a avut probleme medicale în acest sezon de zgură, jucând doar la Madrid, acolo unde s-a oprit în sferturile de finală. La Roland Garros, spaniolul a arătat o formă foarte bună, pierzând un singur set până în semifinala cu Jannik Sinner. În meciul cu italianul care va deveni numărul 1 mondial luni, Alcaraz s-a impus în set decisiv, după mai bine de patru ore de joc.

Alexander Zverev şi Carlos Alcaraz se vor întâlni pentru a zecea oară. În acest moment, Zverev conduce cu 5-4. În 2024, finaliştii s-au întâlnit de două ori şi şi-au împărţit victoriile. Mai întâi, Zverev s-a impus cu 3-1 la seturi în sferturile de finală de la Australian Open. Câteva săptămâni mai târziu, în sferturile de la Indian Wells, Alcaraz s-a impus cu 6-3, 6-1.

Pe zgură, cei doi s-au întâlnit de trei ori. Alcaraz a câştigat cele două dueluri de la Madrid, din 2022 şi 2023, în timp ce Zverev s-a impus în sferturile de finală de la Roland Garros din 2022.

Iga Swiatek, copleşită de emoţii după ce a cucerit al patrulea titlu la Roland Garros: „Doamne, îmi cer scuze”

Iga Swiatek, copleşită de emoţii după ce a cucerit al patrulea titlu la Roland Garros. Numărul 1 WTA s-a impus cu 6-2, 6-1, după 70 de minute de joc în ultimul act cu Jasmine Paolini, pe arena Philippe Chatrier.

„Cea mai dificilă provocare din acest sport”, a spus Jasmine Paolini, după finala de la Roland Garros, despre întâlnirea cu Iga Swiatek.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide