-
Serie A: Napoli – Cagliari, vineri, 21:45, DGS 2
-
SuperLiga: CFR Cluj – FCSB, vineri, 20:30, DGS 1
Chiar dacă mai avea un an de contract, italianul și șefii grupării de pe ”Santiago Bernabeu” au ajuns la un acord cu privire la rezilierea angajamentului de comun acord.
Carlo Ancelotti: ”Îi doresc (n.r. lui Xabi Alonso) tot norocul din lume”
”Don Carlo” va deveni noul selecționer al Braziliei în perioada imediat următoare, în timp ce locul său pe banca formației blanco va fi luat de Xabi Alonso.
Prezent la conferința de presă premergătoare ultimului săi meci la Real Madrid, cel cu Real Sociedad, Ancelotti a avut și un mesaj pentru viitorul antrenor al echipei din capitală.
”Nu vreau să-i dau sfaturi, fiecare are propria sa idee despre fotbal. Este o binecuvântare să antrenez Real Madrid, iar Xabi va fi și el aici.
Eu îi doresc tot norocul din lume. Are calitățile necesare pentru a antrena această echipă și sper să se bucure de ea”, a spus Ancelotti, citat de Marca.
Carlo Ancelotti, cel mai titrat antrenor din istoria lui Real Madrid
Carlo Ancelotti pleacă de pe Santiago Bernabeu drept cel mai titrat antrenor din istoria de 123 de ani a clubului, cu 15 trofee în palmares.
- UEFA Champions League (3): 2013–14, 2021–22, 2023–24
- La Liga (2): 2021–22, 2023–24
- Cupa Regelui (2): 2013–14, 2022–23
- Supercupa Spaniei (2): 2021–22, 2023–24
- Supercupa Europei (3): 2014, 2022, 2024
- Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA (2): 2014, 2022
- Cupa Intercontinentală FIFA: 2024
Etichete: real madrid , xabi alonso , spania , la liga , carlo ancelotti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din


De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăDanemarca U19 – România U19 0-3. Calificare istorică în semifinalele EURO 2025 pentru “tricolori”
Min. 1: A început meciul. Danemarca U19: Martin – Olsson, Slotsager, Walker – Bidstrup,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăCagliari cere 4 milioane de euro pentru transferul lui Răzvan Marin! Anunțul făcut în Italia
Profimedia Răzvan Marin și-ar dori să plece de la Cagliari, având în vedere că...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăDanemarca U19 – România U19 0-2, ACUM, pe iAMsport.ro. Tricolorii, cu un pas în semifinalele Campionatului European!
Danemarca U19 – România U19 0-2, LIVE SCORE, pe iAMsport.ro Echipele de start: Danemarca...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăDavid Popovici atacă la Europenele U23 singurele medalii care îi lipsesc din palmares
David Popovici, care a lipsit de la ediția inaugurală din 2023 de la Dublin,...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login