
Dinamo – CFR Cluj 2-1, după cel mai “nebun” meci din acest campionat! “Câinii” au marcat în minutele 90 şi 90+2
Echipa Dinamo Bucureşti a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia CFR Cluj, în primul meci al etapei a 15-a din Liga 1.
Prima mare ocazie a meciului de pe Arena Naţională a aparţinut gazdelor, la lovitura de cap a lui Stoinov, din minutul 13, scoasă incredibil de Vîlceanu. Clujenii au replicat prin şutul de la 25 de metri expediat de Korenica şi salvat de Roşca, în minutul 24. După trei minute Vâlceanu a respins şutul lui Armstrong direct în genunchiul lui Stoinov, dar mingea s-a dus peste poarta oaspeţilor. Minutul 33 a adus şutul lui Victor Kun, din afara careului, la care Roşca a scos incredibil de sub transversală. Trei minute mai târziu Slimani i-a pasat lui Emerllahu in careu si acesta, din poziţie ideală, a trimis mult peste poartă.
În partea secundă Alexandru Musi a înscris cu capul, în minutul 53, dar golul a fost anulat pentru că dinamovistul se afla în ofsaid. Intrat pe teren în minutul 62, Louis Munteanu a scăpat pe contraatac, şapte minute mai târziu, şi i-a pasat lui Emerllahu în faţa porţii, iar kosovarul a înscris împiedicându-se de minge. Două minute mai târziu portarul Roşca a respins greşit şi Păun a lobat de la distanţă spre poarta goală, dar nu a nimerit ţinta. Dinamoviştii au lovit bara, în minutul 84, prin Perica, dar croatul a oferit pasa decisivă din care Karamoko a egalat în minutul 90, însă lucrurile nu s-au oprit aici. Alb-roşii au forţat şi Alberto Soro a înscris două minute mai târziu golul prin care Dinamo a revenit extraordinar, impunându-se cu 2-1.

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmă25.000.000€, ofertă oficială pentru transferul lui Andrei Rațiu! Rayo Vallecano a dat răspunsul
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăAndrei Borza a oferit primul assist în Turcia, iar apoi a urmat ”dezastrul” în Beșiktaș – Corum! Nota primită
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăFlorin Prunea l-a văzut la FCSB și nu-i vine să creadă: ”I-au făcut un control medical ca lumea?”
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăSurpriză uriașă! Câți bani i-au dat turcii lui Mirel Rădoi, demis după șapte meciuri
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login