Cum să fii luat în serios când eşti un tânăr luptător ambiţios care se apucă de sporturi de contact, dar porţi numele unui superstar mondial?
Taylor Swift, un tânăr sportiv britanic în vârstă de 21 de ani, şi-a început cariera în MMA cu această ciudată problemă. Este un nume la înălţimea căruia îi este greu să se ridice atunci când performează în faţa unui public care nu ezită să îl ironizeze, relatează Le Figaro, citat de news.ro.
Taylor s-a obişnuit să fie ironizat
„Chiar şi la cântar, oamenii încep să râdă”, a declarat tânărul, care şi-a lansat cariera în urmă cu paisprezece luni.
„Cel mai rău este când se anunţă numele celor doi sportivi înainte de o luptă”, a adăugat el, obişnuit să audă „jumătate din sală râzând”.
Omonimul miliardarei în vârstă de 35 de ani are de-a face cu această problemă a numelui în viaţa de zi cu zi, nu doar la galele sportive.
„Oamenii mă întreabă dacă vorbesc serios când le spun numele meu. Oamenii râd atunci când trec de controlul de securitate la aeroport şi când intru într-un club!”
Luptătorul s-a gândit să-şi schimbe numele
Potrivit presei britanice, Taylor Swift s-a gândit să-şi schimbe identitatea şi să ia un alt nume de luptător pentru a fi luat un pic mai în serios în lumea MMA.
Dar a renunţat, gândindu-se că această coincidenţă îl va ajuta în cele din urmă. Deşi este practic necunoscut în sportul său, el are deja 6.000 de fani pe Instagram, departe de cei 282 de milioane de urmăritori ai cântăreţei. Mulţi dintre aceşti urmăritori sunt „Swifties” (porecla fanilor artistei americane) care au ajuns din greşeală pe contul sportivului.
„Numele mă va ajuta. O mare parte din sport se bazează pe reţelele sociale şi pe vânzări. Este greu să devii profesionist, aşa că totul te ajută”, a recunoscut bărbatul din Cheltenham, care încă locuieşte cu părinţii săi şi care spune că nu este în stare să numească trei cântece ale ilustrei sale omonime.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMarius Șumudică a surprins pe toată lumea, înainte de CFR Cluj – Dinamo
CFR Cluj se pregătește de duelul cu Dinamo, programat duminică, 25 octombrie, de la...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMM Stoica a coborât din tribune, la finalul meciului FCSB – Rapid 4-1! Gesturile făcute de oficial
FCSB a trecut de Rapid cu scorul de 4-1, în derby-ul etapei cu numărul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLaurențiu Reghecampf a spus ce s-a întâmplat cu Arnold Garita, schimbat în minutul 42 cu Rapid
Laurențiu Reghecampf (51 de ani) a dezvăluit motivul real pentru care l-a înlocuit pe...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOUT! Daniel Pancu a primit o mare lovitură la FCSB – Rapid 4-1
Deși a condus-o pe FCSB cu 1-0, Rapid s-a văzut surclasată până la final...
De admin

You must be logged in to post a comment Login