-
Liga Florilor: Gloria Bistrița – Minaur Baia Mare, miercuri, 17:00, DGS 2
-
Interviurile Digi Sport: Andrei Prepeliță, joi, 00:00, DGS 1
În direct pe Digi Sport 1 a putut fi urmărita ultima reprezentație a lui ”D10S” în tricoul ”Pumelor”, într-un amical cu Benin (3-0) în care a dat un gol și două pase de gol (pentru Nicolas Otamendi și Nico Paz).
Leo și-a terminat cariera la nivel internațional cu 126 de goluri și 70 de pase de gol în 208 meciuri. În CV-ul său se regăsesc Cupa Mondială (2022) și Copa America (2021, 2024).
Imagini din ultimul meci al lui Messi la Argentina
Galerie Foto
Leo Messi, la ultimul meci pentru țara sa: ”Să joci pentru naționala Argentinei este cel mai frumos lucru care ți se poate întâmpla”
La finalul meciului de pe Estadio Monumental, Messi a mers în centrul terenului și a luat microfonul, moment așteptat de întreaga lume a fotbalului. În ultimul său discurs în calitate de fotbalist al Argentinei, Leo a vorbit parcă mai mult ca niciodată!
Messi a amintit de multe ori despre finala Cupei Mondiale 2026, pierdută contra Spaniei (0-1 după prelungiri), semn că a fost foarte afectat de respectiva înfrângere. A transmis că primul meci jucat pe același stadion din Argentina după câștigarea CM 2022 a fost cel mai frumos lucru pentru el și a spus clar că regretă enorm faptul că nu va mai îmbrăca tricoul naționalei.
Jurnaliștii spanioli de la Mundo Deportivo au catalogat discursul lui Messi drept ”brutal”.
”E greu să spun ceva astăzi. Sunt foarte multe emoții, foarte multe lucruri… Evident, primul lucru la care mă gândesc este tatăl meu. Nu-mi rămâne decât să mulțumesc. A fost o onoare enormă să apăr acest tricou, chiar și în cele mai grele momente. Nu am încetat niciodată să lupt, să mă bat, să dau totul și să vreau să fiu mereu aici.
Faptul că nu voi mai veni va fi o durere foarte mare. Vă jur că mi-aș dori să vin aici toată viața, pentru că să joci pentru naționala Argentinei este cel mai frumos lucru care ți se poate întâmpla.
Așa cum am spus, deși vreau să fiu aici toată viața, simt că a venit momentul. La ultimul Campionat Mondial am simțit o durere mult prea mare. Am avut visul de a deveni din nou campioni mondiali. Al meu și al unei țări întregi. La ultimul Mondial am fost foarte aproape. Nu s-a întâmplat nimic ciudat, aceasta este realitatea, cum se spune.
Meciul cu Anglia a fost o uzură foarte mare (n.r. se oprește pentru că întregul stadion începe să-l aplaude). Atât fizic, cât și emoțional, a fost o uzură foarte mare. Am ajuns cu ultimele puteri, dar am luptat, ca întotdeauna. Nu am putut deveni campioni. Toți colegii pe care i-am avut alături au dat mereu totul pentru acest tricou, întotdeauna.
Vreau să le mulțumesc colegilor mei pentru tot acest timp, pentru tot ceea ce am împărtășit cu acest grup. Ei m-au făcut campion mondial, campion al Americii, câștigător al Finalissima și al tuturor competițiilor pe care le-am jucat. A fost o onoare uriașă pentru mine să împart cu toți momente atât pe teren, cât și în afara lui. Ne puteam lupta cu oricine pentru că știam că aveam lângă noi niște războinici care își dădeau viața pentru echipă.
Leo Messi: ”Când am revenit să jucăm după ce am câștigat Cupa Mondială a fost cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat”
Cu siguranță uit multe lucruri pe care aș vrea să le spun. Este un moment foarte greu pentru mine. O să-mi fie enorm de dor să joc aici. Întotdeauna am primit foarte multă afecțiune, de la început până la sfârșit. Sunt recunoscător pentru tot ceea ce am avut ocazia să trăiesc.
Vă mulțumesc pentru tot acest timp în care, oriunde am mers, indiferent unde, stadionul a fost plin, indiferent de meci. Mondiale, Copa America… făcând un efort enorm. Voi faceți asta mereu. Suntem întotdeauna gazde peste tot și noi simțim acest lucru.
Am avut parte de una dintre cele mai fericite zile din cariera mea. A fost atunci când am revenit să jucăm după ce am câștigat Cupa Mondială. A fost cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat. A fost minunat. Până și astăzi mă uit la videoclipuri și mă emoționez. Va rămâne în istoria tuturor celor care am fost acolo. Vă mulțumesc din tot sufletul.
Astăzi trebuie să trăiesc, probabil, cea mai tristă zi din cariera mea. Îmi iau rămas-bun de la voi toți, de la națională. De acum voi fi de cealaltă parte, susținându-i pe acești băieți și pe toți cei care vor veni. Mereu uniți”
VIDEO rezumat Argentina – Benin 3-0
Etichete: leo messi , argentina , argentina-benin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ O secundă în urmăPatru cuvinte! Bannerul interzis afișat de omul care l-a făcut să plângă pe Messi la ultimul meci pentru Argentina
Liga Florilor: Gloria Bistrița – Minaur Baia Mare, miercuri, 17:00, DGS 2 Interviurile Digi...
De admin -
Alte Sporturi
/ 22 de secunde în urmăArgentina – Benin 3-0. Final pentru ”D10S” la națională! Messi a marcat și în ultimul meci
Liga Florilor: Gloria Bistrița – Minaur Baia Mare, miercuri, 17:00, DGS 2 Interviurile Digi...
De admin -
Alte Sporturi
/ 1 minut în urmă”Brutal”: Leo Messi a luat microfonul și a făcut toată Argentina să plângă! ”Vă jur!”
Liga Florilor: Gloria Bistrița – Minaur Baia Mare, miercuri, 17:00, DGS 2 Interviurile Digi...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăDevastat! Starul Argentinei care a plâns în hohote la retragerea lui Leo Messi: ”Dumnezeule!”
Liga Florilor: Gloria Bistrița – Minaur Baia Mare, miercuri, 17:00, DGS 2 Interviurile Digi...
De admin

You must be logged in to post a comment Login