Fundaşul Bogdan Racoviţan, revenit la echipa naţională de fotbal a României, după o accidentare suferită în luna august a anului trecut, a declarat într-un interviu, difuzat pe pagina de YouTube a Federaţiei Române de Fotbal, că selecţionata pregătită de Mircea Lucescu mai are şanse de calificare la Cupa Mondială din 2026, în ciuda startului mai slab din preliminarii.
România se va duela cu Canada, într-un meci amical. Partida se va disputa vineri, de la ora 21:00, şi va fi în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY.
Bogdan Racoviţan, mesaj de luptă înaintea meciurilor naţionalei
“Mai avem şanse de calificare, deşi nu am început bine. Dar avem şanse şi vom face totul pentru această calificare. Vom da totul pe teren să câştigăm şi să mergem la Mondial.
M-am uitat ca un suporter la meciurile de până acum ale naţionalei, am fost alături de echipă. Am simţit că fac parte din lot şi voiam să trag tare să revin cât mai repede, asta mi-a dat cumva forţă să mă lupt în fiecare zi”, a declarat Racoviţan, pentru FRF TV.
El consideră naţionala a doua familie şi spune că a ţinut legătura cu membrii staff-ului tehnic în perioada în care a fost accidentat.
“Am simţit o mare bucurie când am fost convocat după perioada asta mai grea pentru mine. Mi-a fost foarte dor de echipa naţională, mi-a fost dor de fotbal, de echipa naţională care e o a doua familie pentru mine.
Ultima oară a fost EURO, care a fost pentru mine cu momente de neuitat. Am comunicat în toată această perioadă cu cei din stafful naţionalei, au fost alături de mine, mi-au transmis mesaje de încurajare. M-au susţinut mereu.
Nu a fost o perioadă uşoară pentru mine această accidentare, dar ştiam că voi trece peste. Acum poate sunt mai puternic, sunt poate mai matur după ceea ce s-a întâmplat şi revin cu multă încredere”, a adăugat jucătorul legitimat la formaţia poloneză Rakow.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 60 de minute în urmăUniversitatea Craiova a dat lovitura: câți bani a încasat pentru victoria cu Inter d’Escaldes
Universitatea Craiova a învins-o cu 3-1 pe Inter Club d’Escaldes, în etapa a doua...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăReacția lui Nicușor Bancu, după 3-1 cu Inter d’Escaldes: ”Marchează la fiecare meci”
Universitatea Craiova a câștigat primul meci din acest sezon de Conference League, scor 3-1...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCSM Corona Brașov – CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea 80 – 81. Victorie dramatică în ultimele secunde
CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a învins-o dramatic pe CSM Corona Braşov, cu scorul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăA depăsit greutatea cu 107 grame şi Laurenţiu Reghecampf i-a luat salariu pe două luni şi jumătate! „Foarte drastic”
L-a avut pe Laurenţiu Reghecampf antrenor la FCSB, iar acum povesteşte că tehnicianul dă...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login