
-
SuperLiga: Petrolul – Botoșani, luni, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Bogdan Andone: ” O să spun la finalul sezonului care este secretul din vestiar”
Botoșani, care la începutul anului părea condamnată la retrogradare, atunci când se afla pe ultimul loc, a ajuns acum pe o pozițe care-i asigură prezența în primul eșalon și la anul.
Andone nu a vrut să divulge, cel puțin momentan, secretul din vestiarul botoșănenilor, dar a spus că o va face la finalul sezonului.
”Spiritul și atitudinea sunt importante în momentul de față, acestea sunt lucrurile care fac diferența. Băieții merită felicitați și când pierdem, și când câștigăm.
Nu e simplu să pleci în ianuarie cu acel număr de puncte, fiecare meci îl jucăm cu sabia deasupra capului.
Fiecare partidă pierdută reprezenta încă un pas spre Liga 2.
Jucătorii au avut credință, muncesc extraordinar de mult, merită toate felicitările. O să spun la finalul sezonului care este secretul în vestiar. Să-mi aduci aminte, și-ți spun”, a replicat Bogdan Andone, la finalul partidei de la Ploiești.
Clasamentul din play-out-ul SuperLigii, după etapa a 7-a: FC Botoșani, aproape să realizeze ceea ce părea imposibil
În urma acestui rezultat, cei de la FC Botoșani au urcat peste locurile de baraj.
În iarnă, FC Botoșani era ultima clasată din SuperLiga și era văzut drept prima formație retrogradată la finalul sezonului.
În acum, ceea ce părea imposibil, pentru cei de la FC Botoșani pare realizabil în acest moment.
Odată cu victoria de pe terenul celor de la Petrolul, cei de la FC Botoșani au urcat pe locul șase în play-out, cu 24 de puncte.
Dacă UTA, Oțelul, Hermannstadt și ”U” Cluj nu au mari emoții pe acest final de play-out, Petrolul, Botoșani, FC Voluntari, FCU Craiova, Dinamo și Poli Iași se luptă pentru menținerea în SuperLiga.
În prezent, Dinamo și Poli Iași se află pe ultimele două locuri, cu câte 21 de puncte.Voluntari și FCU Craiova, cu 23, respectiv 22 de puncte se află pe pozițiile 7 și 8, care duc la baraj.
Rămâne de văzut cine va reuși, până la urmă, să se salveze la finalul celor nouă etape.
Clasamentul play-out-ului SuperLigii
Programul ultimelor două etape din play-out
VIDEO cu rezumatul partidei Petrolul – Botoșani 1-2
Etichete: bogdan andone , andone botosani , petrolul – botosani 1-2 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăCe a urmat între Andrei și Diana Șucu, după postarea controversată a mamei fotbalistului la adresa lui Daniel Pancu
Andrei Șucu (17 ani) i-a cerut Dianei Șucu (51 de ani), mama sa, să...
De admin -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăFlorin Prunea a venit cu explicații, după gafa uriașă a lui Laurențiu Popescu din Craiova – Botoșani
Laurențiu Popescu (29 de ani) a comis o eroare uriașă în partida câștigată de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăIlie Dumitrescu a auzit ce a transmis Dinamo, după ce a redevenit lider și nu s-a ferit: ”Nu există așa ceva”
Ilie Dumitrescu (57 de ani) a comentat în timpul emisiunii Fotbal Club declarațiile date...
De admin -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmă„Dublă”: Constantin Budescu a făcut show la noua sa echipă
În vârstă de 37 de ani, Constantin Budescu a semnat cu formația Kids Tâmpa...
De admin

You must be logged in to post a comment Login