-
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
-
Media: Liga Digi Sport, miercuri, 15:30, DGS 1
Stjepan Tomas, în vârstă de 51 de ani, semnase în martie 2026 un contract valabil până la finalul sezonului trecut, cu opţiune de prelungire, care a fost activată după rezultatele obținute.
Doi străini și un român pe lista Oțelului! Cristi Munteanu: „Până la finalul săptămânii vom anunța noul antrenor„
Anunțul plecării lui Stjepan Tomas a venit la mai puțin de 24 de ore după înfrângerea cu Corvinul Hunedoara, 2-3, în etapa a 10-a din SuperLiga României, meci decis de un gol care a stârnit multe controverse.
Contactat de digisport.ro, Cristi Munteanu a vorbit despre despărțirea de Stjepan Tomas, dar și despre alegerea noului antrenor.
„Până la finalul săptămânii vom anunța noul antrenor. Avem cam trei variante pe listă în momentul de față și vă pot spune că vizăm și un român. Așa este. Ideea este că vom anunța noul antrenor în zilele care urmează.
În ceea ce privește plecarea lui Stjepan Tomas, ultimul rezultat a culminat. S-a supărat și el, ne-am supărat și noi. A dat și acea declarație că îi pare rău pentru fotbalul românesc… Asta a fost să fie”, a spus Cristi Munteanu, pentru digisport.ro.
Stjepan Tomas, OUT de la Oțelul Galați!
Odată cu Stjepan Tomas și-au încheiat colaborarea cu Oţelul şi membrii staffului său: Vlado Smit – antrenor secund, Vlada Avramov – antrenor de portari şi Lidio Melis – preparator fizic.
”Oțelul Galați și antrenorul Stjepan Tomas au convenit astăzi, de comun acord, încheierea relațiilor contractuale.
Clubul nostru îi mulțumește lui Stjepan Tomas pentru munca depusă în perioada petrecută la Galați, pentru profesionalismul și implicarea de care a dat dovadă și pentru tot ceea ce a făcut, alături de staff-ul său, pentru echipa roș-alb-albastră.
Odată cu Stjepan Tomas, își încheie colaborarea cu SC Oțelul Galați și membrii staffului său: Vlado Smit (antrenor secund), Vlada Avramov (antrenor de portari) și Lidio Melis (preparator fizic).
Le mulțumim tuturor pentru profesionalism, pentru implicare și pentru perioada petrecută împreună la SC Oțelul Galați.
Mult succes în continuare!”, se arată în comunicatul celor de la Oțelul Galați, postat pe site-ul oficial.
- După 14 etape, Oțelul a adunat 10 puncte. Cu golaveraj -4, se află pe locul 14 în clasament
Tomas a pregătit de-a lungul carierei formaţii precum Antalyaspor, Rizespor, Göztepe, Sheriff Tiraspol sau NK Osijek, acumulând experienţă atât în competiţii interne, cât şi în cupele europene.
Ultima echipă antrenată de Stjepan Tomas, înainte de Oţelul, a fost Al-Okhdood Club (Arabia Saudită).
Etichete: otelul , cristi munteanu , superliga , antrenor otelul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăAbsență importantă pentru Universitatea Craiova la meciul cu Getafe din Conference League
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, miercuri, 15:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăIonuț Chirilă, după ”nebunia” de la Târgu Mureș: ”Jucător excepțional. Are pe conștiință golul trei și golul patru”
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, miercuri, 15:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăAndrei Ivan era aproape să ajungă la Dinamo: „Merita să dai 10.000 de euro”
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, miercuri, 15:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăAdrian Mutu a spus lucrurilor pe nume, după ce Gigi Becali l-a ales pe Reghecampf: ”Să știe toată lumea!”
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, miercuri, 15:30, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login