-
Finala Champions League: PSG – Inter, sâmbătă, 22:00, DGS 1
-
Baraj Liga 2: Olimpia Satu Mare – Poli Timișoara, sâmbătă, 16:30, DGS 1
Jessica Pegula s-a plimbat cu metroul prin Paris. Au apărut imaginile
Galerie Foto
Pegula, în vârstă de 31 de ani, care s-a calificat în turul 3 la French Open, a luat o scurtă pauză de la joc pentru a face o plimbare cu metroul din capitala Franţei.
Sportiva din SUA, ai cărei părinţi sunt miliardari, a apreciat călătoriile făcute cu metroul la Paris, iar pe rețelele sociale au apărut și imaginile (VIDEO jos).
„Nimeni nu m-a recunoscut. Nimănui nu i-a păsat. A fost foarte frumos, foarte curat. Mult mai relaxant decât atunci când am luat metroul în New York. Este o experienţă. A fost foarte distractiv.
A fost o experienţă plăcută. Vreau să văd dacă pot lua câţiva jucători sau ceva de genul şi să repet experienţa în viitor, să vedem ce se întâmplă, să-i conving pe toţi să folosească metroul.”, a spus jucătoarea din SUA.
„Jessica Pegula s-a bucurat de timpul petrecut la Paris și a „zburat pe sub radar”, ba chiar a experimentat și senzația anonimatului, în timp ce mergea cu metroul în capitala Franței.Vedeta americană, cunoscută pentru performanțele din circuit, a vorbit despre cum s-a simțit printre localnici fără să fie recunoscută.”, au notat jurnalștii de la Tennis Tonic.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Transformarea Serenei Williams, la 43 de ani! Cum arată, după ce a slăbit
Galerie Foto
Fosta mare jucătoare americană Serena Williams a fost onorată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru sport pentru cariera sa ”stelară”, au anunţat organizatorii spanioli, miercuri.
Înainte de a fi onorată cu Premiul Prințesa de Asturia, Serena Williams a trecut printr-o transformare fizică spectaculoasă. Americanca a slăbit enorm în ultima vreme și nu a ezitat să-și etaleze silueta de invidiat pe rețelele sociale.
Serena Williams (43 ani) a obţinut în carieră 73 de titluri la simplu, dintre care 23 de Grand Slam.
Americanca a câştigat Premiul Laureus (Oscarul în sport) de cea mai bună sportivă a anului de patru ori (2003, 2010, 2016, 2018), obţinând şi premiul Laureus de revenirea anului (2007).
În 2022, ea a anunţat că se retrage din tenis pentru a se concentra asupra familiei şi a afacerilor sale.
Premiu Prinţesa de Asturia, în valoare de 50.000 de euro, este unul din cele opt premii anuale ale fundaţiei pentru diferite domenii, inclusiv artă, literatură şi ştiinţă.
Ceremonia de decernare a premiilor, condusă de prinţesa Leonor a Spaniei, are loc în fiecare toamnă în oraşul Oviedo.
Printre foştii câştigători ai premiului pentru sport se numără schioarea americană Lindsey Vonn, echipa olimpică a refugiaţilor şi naţionala de rugby a Noii Zeelande.
Etichete: paris , roland garros , metrou , jessica pegula
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăNadia Comăneci a dat ”nas în nas” cu Elon Musk. Cum a numit-o cel mai bogat om al planetei: ”El e mai tânăr decât mine”
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăSuperLiga a reacționat, după ce Metaloglobus a retrogradat în Liga 2
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăGică Craioveanu, concluzii la pauza meciului FC Argeș – Universitatea Craiova
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmă80.000.000 de euro pentru Federico Valverde! Real Madrid a luat pe loc decizia
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login