-
Liga 2: Bihor Oradea – Voluntari, vineri, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: Botoșani – FCSB, vineri, 20:30, DGS 1
„Sunt arestat?”, i s-a adresat Woods adjunctei şerifului din comitatul Martin, Tatiana Levenar, care i-a efectuat un test de alcoolemie.
Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accident și a fost rămas „mască” după ce polițiștii i-au pus cătușele: „Sunt arestat?”
Galerie Foto
„Consider că îţi sunt afectate capacităţile mentale normale şi că te afli sub influenţa unei substanţe necunoscute, aşa că, în acest moment, eşti arestat pentru conducere sub influenţa substanţelor”, i-a spus Levenar campionului cu 15 titluri de Grand Slam, conform news.ro.
Imaginile arată, de asemenea, cum poliţiştii scot două pastile din buzunarul lui Woods.
„Este Norco”, a spus Woods după ce un poliţist i-a confiscat pastilele, care sunt un analgezic. Autorităţile au confirmat ulterior că Woods avea asupra sa hidrocodon.
Woods susţine că se uita la telefonul său şi schimba postul de radio când Land Rover-ul său a lovit spatele unui camion şi s-a răsturnat pe o parte pe Jupiter Island, Florida.
Imaginile înregistrate de camera corporală îl arată, de asemenea, pe Woods spunându-i unui poliţist că a vorbit la telefon cu preşedintele SUA, Donald Trump, la scurt timp după accident.
„Mulţumesc foarte mult. Bine. Am înţeles. La revedere”, a spus Woods în timp ce se îndrepta spre un poliţist care îl chemase înapoi la locul accidentului și căruia i-a transmis că „tocmai am vorbit cu preşedintele”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Donald Trump, despre Tiger Woods: „E un om extraordinar, dar are unele dificultăţi”
Woods are o relaţie cu Vanessa Trump, fosta soţie a celui mai mare fiu al preşedintelui, Donald Trump Jr.
Preşedintele Trump a anunţat, în timpul unui interviu la Fox News, că Woods nu va juca la Masters din acest an, lucru pe care sportivul nu îl anunţase încă public.
Întrebat despre accidentul lui Woods, Trump a spus că Woods este un „prieten foarte apropiat” și a completat: „Îmi pare foarte rău. Are unele dificultăţi. A avut loc un accident şi asta e tot ce ştiu. Este o persoană extraordinară, un om extraordinar, dar are unele dificultăţi.”
Trump a declarat anterior pentru Reuters că faptul că Woods urmează un tratament este un lucru bun şi că el crede că jucătorul de golf va fi în formă maximă.
Publicarea imaginilor de pe camera corporală vine la o zi după ce Woods a primit aprobarea unui judecător din Florida de a părăsi Statele Unite pentru a intra într-o unitate de tratament completă cu internare, întrucât se confruntă cu acuzaţii de conducere sub influenţa alcoolului.
Judecătorul Darren Steele de la Tribunalul din Martin County a aprobat cererea de deplasare depusă de avocatul lui Woods, Douglas Duncan, care a invocat nevoia superstarului de golf în vârstă de 50 de ani de a urma un „program intensiv, extrem de individualizat şi integrat din punct de vedere medical”, departe de ochii presei şi ai publicului.
Woods a dat o declaraţie publică şi a pledat nevinovat într-un tribunal din Florida la acuzaţiile de conducere sub influenţa alcoolului, care a dus la pagube materiale.
Declaraţia sub jurământ privind arestarea menţiona că testul cu etilotestul nu a indicat prezenţa alcoolului, dar că Woods a refuzat testul de urină pentru depistarea altor droguri.
Declaraţia menţiona că Woods „transpira abundent”, mişcările sale erau „letargice şi lente”, ochii îi erau „înroşiţi şi sticloşi”, pupilele îi erau „extrem de dilatate” şi că, în timpul exerciţiilor efectuate la faţa locului, Woods „şchiopăta şi se clătina spre dreapta”.
Etichete: accident rutier , tiger woods , donald trump , accident auto
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăEdi Iordănescu le-a dat răspunsul final celor de la CFR Cluj!
Fotbal: Olanda – Algeria, miercuri, 21:45, DGS 1 Fotbal: Luxemburg – Italia, miercuri, 21:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăSandu Boc a împlinit 80 de ani! Urările primite în direct la TV și cum se simte la această vârstă
Fotbal: Olanda – Algeria, miercuri, 21:45, DGS 1 Fotbal: Luxemburg – Italia, miercuri, 21:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăLovitură de proporții: Darius Olaru, în fața transferului carierei, direct în Champions League!
Fotbal: Olanda – Algeria, miercuri, 21:45, DGS 1 Fotbal: Luxemburg – Italia, miercuri, 21:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmă(P) Peste 500.000 de useri inspirați și SuperPremii în Clubul SuperPariorilor!
Fotbal: Olanda – Algeria, miercuri, 21:45, DGS 1 Fotbal: Luxemburg – Italia, miercuri, 21:45,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login